‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
luni, 23 decembrie, 2024
-0.6 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriOameni de afaceri indieni, interesați să investească în agricultura din Moldova

Oameni de afaceri indieni, interesați să investească în agricultura din Moldova

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Oameni de afaceri din India sunt interesați să investească în agricultură, sectorul IT, și industria textilă din Republica Moldova. Investitorii indieni și cei din Indonezia au fost impresionați de calitatea vinurilor și de gastronomia moldovenească. Reprezentanții Agenției de Investiții le-au făcut oaspeților din Asia un tur la câteva vinării din țara noastră, scrie agora.md.

Directoarea Agenției de Investiții, Rodica Verbeniuc, le-a vorbit potențialilor investitori indieni și indonezieni despre avantajele pe care le oferă agricultura și industria alimentară, industria ușoară și sectorul IT. Aceasta s-a referit și la avantajele Acordului de liber schimb cu 43 de state ale lumii, proximitatea față de UE și CSI, condițiile pentru cei interesați de exporturile din Moldova.

Consulul Republicii Moldova în India, director al companiei specializate în producerea fibrelor sintetice din New Delhi, Purrshottam Bhaggeria, a remarcat oportunitățile de investiții în industria textilă și potențialul de export al vinului moldovenesc pe piața din India.

„Am remarcat un enorm potențial de export al vinului moldovenesc, care este foarte bun, poate chiar unul dintre cele mai bune din lume. Avem multe în comun în domeniul agriculturii – multe produse agroalimentare moldovenești ar putea fi cu succes exportate în India: Nuci, mere, etc. Există avantaje de a investi și în indusria textilă, principalul fiind poarta către vest. Aș vrea să investesc în Moldova”, a spus Purrshottam Bhaggeria.

‹ adv ›

Director general al companiei de consultanță „Jaipur”, Ajay Kumar Gupta, este interesat de industria agroalimentară și de parcurile IT.

„Specificul companiei noastre ne face interesați de investiții în sectorul „agrifood”, având în vedere că Moldova este o punte între CSI și UE. Ne-au tentat oportunitățile pe care le oferă sectorul IT, existența parcurilor IT, pentru că ne specializăm în tehnologii inovative, pe care le implementăm în procesarea produselor agroalimentare”, a menționat Ajay Kumar Gupta.

Vizita delegației din India s-a încheiat marți, 17 septembrie, iar oamenii de afaceri din Indonezia vor participa la Festivalul Indonezian 2019 din Chișinău, care va cuprinde prezentarea culturii indoneziene, spectacole de modă și gastronomie.

Comerțul cu Indonezia

Precizăm că, volumul comerţului exterior al Republicii Moldova cu Republica Indonezia în anul 2018 a înregistrat suma de peste 14 milioane de dolari americani, în creștere cu 36,27% față de 2017.

‹ adv ›

Valoarea exportului a constituit 8,8 milioane de dolari, în creștere cu aproape cu 80% față de 2017, în timp ce valoarea importului a constituit 5,5 milioane de dolari. Cele mai populare produse de export sunt cerealele, încălțămintea, mirodeniile, covoarele și fibrele pentru covoare, cafeaua și ceaiul. Cele mai populare produse de import sunt grăsimi și uleiuri animale sau vegetale, cărbune de lemn, ulei de cocos, hârtie și carton.

Comerțul cu India

În anii 2017-2018, Republica Moldova a importat din India bunuri în valoare de 31 de mii de dolari americani și a exportat bunuri în valoare de 332 mii de dolari americani. Cele mai populare produse de import sunt preparatele farmaceutice, țesăturile, produse insecticide, erbicide, tractoare, etc. Cele mai populare produse de export sunt semințele de floarea soarelui, cerealele, textilele, etc.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›