‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 21 decembrie, 2024
5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriPeste 160 de ÎMM-uri au devenit mai eficiente energetic datorită unui program lansat de...

Peste 160 de ÎMM-uri au devenit mai eficiente energetic datorită unui program lansat de Suedia și BERD

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a ajutat peste 160 de întreprinderi mici și mijlocii din Republica Moldova (ÎMM) să devină mai eficiente din punct de vedere energetic. Un program specializat, lansat în 2009, susținut financiar de Guvernul Suediei și administrat de BERD, a oferit cele mai inovative şi eficiente idei, din punct de vedere energetic, întreprinderilor autohtone dintr-o varietate de sectoare, de la agrobusiness și construcții până la transport și turism.

Proiecte de consultanţă, în valoare de 2,2 milioane de euro, au fost implementate cu succes pe întreg teritoriul ţării, cu preponderenţă în zonele rurale. Acestea au contribuit semnificativ la realizarea principalelor obiective ale programului: sprijinirea dezvoltării ÎMM-urilor din Moldova, creșterea gradului de conștientizare a beneficiilor tehnologiilor eficiente din punct de vedere energetic și promovarea utilizării eficiente a resurselor energetice. Companiile locale participante au avut, astfel, oportunitatea de a-și alinia procesele de producție la standardele UE.

„Suedia este un partener strategic pentru ÎMM-urile din Republica Moldova în multe domenii, inclusiv în domeniul eficienței energetice. Datorită granturilor pentru consultanță în domeniul eficienței energetice, mai mult de 160 de întreprinderi au avut posibilitatea de a-și face afacerea mai competitivă, prin reducerea consumului de energie, reducerea costurilor, asigurarea unei eficiențe sporite a resurselor și a managementului de mediu”, a declarat ambasadoarea Suediei în Republica Moldova, Signe Burgstaller.

Oleg Mihaniuc, directorul hotelului „Olsi”: „În 2016, ca urmare a creșterii cererii pe piață, am decis să extindem facilitățile hotelului de la 10 la 22 de camere. În același timp, am vrut să utilizăm tehnologii de economisire a energiei, astfel încât să putem oferi clienților noștri servicii mai bune la costuri mai mici. Grantul oferit de BERD, de 10.000 de euro, a finanţat consultanţa în afacere, datorită căreia am finalizat renovarea încăperilor și utilităților și am redus facturile la energie cu 25%. În același timp, vânzările noastre au crescut cu 20 la sută”.

„Datorită programului, finanțat de Guvernul Suediei, ÎMM-urile din Republica Moldova au acces la servicii de consultanță de calitate în domeniul eficienței energetice. 63% dintre companiile care au implementat proiecte în cadrul programului au raportat reducerea cheltuielilor energetice sau a consumului de energie, peste 75 la sută dintre  ele au demonstrat o creștere a cifrei de afaceri și 53% din întreprinderi au înregistrat o creștere a productivității”, a declarat Veronica Arpintin, manager principal, Echipa Consultanţă pentru Micul Business, BERD Moldova (ASB BERD Moldova).

În 2018, ASB BERD Moldova va continua să ofere consultanță pentru ÎMM-urile din Republica Moldova, atât în domeniul eficienței energetice, cât și în alte domenii, cum ar fi strategia, marketingul, operațiunile sau tehnologiile.

‹ adv ›

BERD este cel mai mare investitor instituțional în Moldova. Până în prezent, Banca a semnat aproximativ 122 de investiții în țară, acoperind sectorul energetic, transportul, agribusiness-ul, industria generală și sectorul bancar,  suma cumulată fiind de peste 1,2 miliarde de euro. De asemenea, BERD susține intensiv un dialog de politici pentru a aborda provocările esențiale ale tranziției din diverse sectoare.

‹ adv ›
‹ adv ›

1 Comentariu

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›