Diolsem, companie fondată în 2005, a înregistrat o etapă importantă de dezvoltare prin adaptarea producerii cerințelor pieței și investiția în utilaje și echipamente.
Astfel, a devenit primul producător local de fertilizanți și produse de uz fitosanitar, omologate pe teritoriul Moldovei.
Schimbarea a avut loc în 2018, când Diolsem a inaugurat propria unitate de producție de fertilizanți și pesticide.
Adoptând tehnologiile în colaborare cu parteneri europeni, compania a reușit să integreze cele mai noi metode de producție, asigurându-se că toate materiile prime utilizate, provenind din UE, SUA, Canada și Turcia, sunt de calitate înaltă.
Recent, Petru Iliev, doctor habilitat în științe agricole, a făcut o vizită la fabrica de producție a companiei, menționând că Diolsem a realizat un salt important la capitolul dezvoltare și asigurarea calității produselor finite.
„Am colaborat mai mulți ani cu Diolsem, atât la capitolul semințe, cât și fertilizanți sau produse de uz fitosanitar, însă modul în care această companie s-a dezvoltat în ultimii ani mă uimește. Este foarte importantă calitatea ingredientelor și verificarea întregului proces, iar la Diolsem am văzut acest lucru. Sunt foarte bucuros că în Republica Moldova apar astfel de companii”, a menționat pentru Iliev.
Pentru mai multe detalii, accesați diolsem.md.