‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 27 decembrie, 2024
0.5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleProducători din Moldova, în vizită în Germania pentru a analiza piața fructelor

Producători din Moldova, în vizită în Germania pentru a analiza piața fructelor

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Un grup de opt producători de fructe, membri ai Asociației Moldova Fruct, au participat la o vizită de studiu în Germania, unde s-au familiarizat cu tehnologiile moderne de producere a prunelor și merelor în sisteme convenționale și ecologice.

Vizita de studiu s-a desfășurat în perioada 9-13 august și a fost organizată cu suportul proiectului USAID Agricultura Performantă în Moldova. 

„Am vizitat trei centre de testare și cercetare a sămânțoaselor și sâmburoaselor și un centru privat de ameliorare a soiurilor noi. Participanții au făcut cunoștință cu diverse cercetări practice în domeniul testării a sute de soiuri în sistemele organic și convențional, portaltoaie și sisteme moderne de formare a coroanei pomilor”, a spus Eugeniu Bumacov, specialist agrobusiness în cadrul Moldova Fruct. 

Potrivit producătorilor agricoli, cele mai importante aspecte studiate în Germania țin de cercetările soiurilor noi și de perspectiva, dar și cele legate de reducerea costurilor de producere și eficientizarea utilizării forței de muncă prin mecanizarea lucrărilor. 

‹ adv ›

De asemenea, producătorii moldoveni au vizitat și o cooperativa de marketing din Germania, unde au fost informați despre  condițiile de achiziționare a fructelor, soiurile solicitate pe piața germană, cerințele de calitate, condițiile de livrare etc.

În contextul embargoului declarat de Federația Rusă fructelor moldovenești, producătorii au menționat cât de importante devin legăturile create pe diferite piețe, iar piața Germană este o destinație de perspectivă nu doar pentru prunele moldovenești, dar și pentru alte fructe.

În cadrul deplasării, membrii Moldova Fruct au vizitat și câțiva producători germani de mere, prune și caise. Producătorii au prezentat aspectele practice de producere convențională și organică și provocările cu care se confruntă: lista tot mai redusă de preparate ce pot fi utilizate pentru tratamente în livezi, concurența tot mai mare pe piața germană etc. 

‹ adv ›

Participanții au evaluat vizita ca una extrem de importantă, mai ales în condițiile actuale, când este necesar ca niciodată să diversifice piețele de desfacere, și să ajusteze tehnologiile de producere pentru ca fructele din Moldova să fie competitive pe piețele internaționale.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›