În fiecare an, din cauza incendiilor sunt produse pagube importante în câmpuri, dar și fâșiile forestiere din apropiere. Pentru a reduce riscul de incendiere spontană Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, a propus ca toate terenurile ce nu au fost prelucrate și sunt acoperite cu vegetație ierboasă să fie igienizate, scrie VoceaBasarabiei.
Astfel, proprietarii de pământ, care nu vor sau nu au posibilitate să-l prelucreze, se vor putea trezi într-o bună zi cu terenul arat. În fiecare an sunt înregistrate sute de cazuri de incendiere a terenurilor în întreaga țară. Iar prin igienizare vor fi reduse suprafețele de vegetație afectată de foc.
„Lucrările de igienizare, prin lucrarea terenului, au loc în apropierea fâșiilor forestiere de protecție, pădurilor, livezilor și viilor. Astfel, riscul de extindere a focului este minimalizat. Aceste măsuri sunt foarte importante atât pentru producătorii agricoli, cât și pentru mediu”, a explicat Victor Chiralina, șef superior de secție IGSU.
Totodată, cheltuielile parvenite la prelucrarea acestor terenuri vor fi suportate de către primăriile din regiune. Însă, nu toate primăriile dispun de resurse financiare suficiente pentru realizarea acestora. Potrivit datelor IGSU, de la începutul anului pe teritoriul țării peste 6500 de hectare de teren au fost cuprinse de flăcări.
Comentarii