‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
marți, 24 decembrie, 2024
5.5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageAnaliticaRaport: Peste jumătate din suprafața UE, sub avertizare de secetă. Moldova, pe harta dezastrului

Raport: Peste jumătate din suprafața UE, sub avertizare de secetă. Moldova, pe harta dezastrului

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Peste jumătate din suprafața Uniunii Europene, inclusiv a Marii Britanii, este afectată de secetă, potrivit unui studiu al Centrului Comun de Cercetare al Uniunii Europene, scrie agrobizne.ro.

Lipsa apei se vede nu numai în calitatea culturilor, ci și în energia tot mai puțin obținută cu ajutorul hidrocentralelor. Moldova se află printre țările serios afectate.

Analiza evoluției și impactului secetei prelungite asupra Uniunii Europene arată că 44% din suprafața Europei (UE + Marea Britanie) este sub avertizare de secetă, iar 9% este sub alertă de secetă – niveluri asociate cu deficit de umiditate în sol, combinat cu afectarea plantelor.

‹ adv ›

Seceta critică din mare parte a Europei este exacerbată de valurile timpurii de caniculă, care se suprapun peste deficitul de precipitații din sezonul de iarnă-primăvară, care s-au situat la circa o cincime din media anilor 1991-2000 în UE + Marea Britanie.

Debitele râurilor sunt și ele afectate în multe țări, iar volumele de apă din lacurile de acumulare au niveluri foarte scăzute.

Toate acestea la un loc ar putea necesita măsuri extraordinare de management al apei și energiei în țările afectate, arată Comisia Europeană într-un comunicat remis luni.

‹ adv ›

Moldova, printre țările serios afectate

Lipsa precipitațiilor duce la scăderea nivelului de apă din sol, iar plantele sunt direct afectate – în zonele de câmpie din Italia, în sudul, centrul și vestul Franței, în centrul Germaniei și estul Ungariei, în Portugalia și nordul Spaniei.

De asemenea, Franța, România, Spania, Portugalia și Italia vor avea recolte reduse anul acesta, potrivit datelor Centrului Comun de Cercetare al UE. Germania, Polonia, Ungaria, Slovenia și Croația vor fi și ele afectate.

În Italia, în bazinul fluviului Po se înregistrează cel mai înalt nivel de severitate a secetei. În cinci regiuni ale țării a fost declarată urgență din cauza secetei, iar numeroase localități s-au văzut nevoite să raționalizeze apa. Măsuri similare s-au luat în Franța.

‹ adv ›

Mai puțină energie de la hidrocentrale

În Spania, volumele de apă din lacurile de acumulare sunt cu 31% mai reduse decât media ultimilor 10 ani.

Hidrocentralele au produs până la începutul lunii iulie mai puțină energie decât media perioadei 2015-2021 în multe țări europene: Italia (- 5.039 GWh, comparat cu media 2015-2021), Franța (- 3.930 GWh), Portugalia (- 2.244 GWh), Norvegia, Spania, România, Muntenegru, Bulgaria.

Prognozele pentru lunile viitoare nu arată o îmbunătățire a situației, din contra. Managementul resurselor de apă este vital pentru a asigura aprovizionarea populației în zonele afectate.

Studiul publicat de Comisia Europeană arată că trebuie făcute eforturi și pentru adaptarea la schimbările climatice, prin găsirea unor soluții sustenabile pentru agricultură.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›