‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
duminică, 22 decembrie, 2024
-0.8 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriReuters: Polonia pregăteşte subvenţii pentru fermierii afectaţi de preţurile reduse la cereale

Reuters: Polonia pregăteşte subvenţii pentru fermierii afectaţi de preţurile reduse la cereale

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Guvernul polonez este aproape de finalizarea unui pachet de subvenţii pentru fermierii afectaţi de preţurile reduse la cereale, a declarat joi secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Michal Kolodziejczak, adăugând că acest ajutor va fi disponibil pentru fermieri dar nu şi pentru traderii de cereale, informează Reuters, notează agerpres.ro.

Guvernul de la Varşovia intenţionează să aloce aproximativ două miliarde de zloţi (503,71 milioane de dolari) pentru a prelua cantităţile în exces de cereale de la fermierii polonezi, a precizat un alt oficial din cadrul Ministerului Agriculturii.

Fermierii polonezi au protestat în ultimele luni faţă de preţurile reduse la cereale, motivând că de vină ar fi importurile din Ucraina dar şi constrângerile care le sunt impuse lor de noile reglementări UE în materie de protecţia mediului înconjurător.

„Directiva este pe ultima sută de metri. Ea prevede ajutoare pentru cultivatorii de grâu, secară, triticale şi orz. Ea îi va acoperi pe cei care vând începând din 1 ianuarie şi până pe 31 mai”, a declarat Michal Kolodziejczak în Parlamentul de la Varşovia.

‹ adv ›

Kolodziejczak a adăugat că nu există planuri vizând oferirea de ajutor „companiilor care vor să cumpere sau să facă tranzacţii cu cereale”.

„Marea problemă o reprezintă preţurile scăzute de până acum şi nu sunt surprins că fermierii nu vor să îşi vândă cerealele la astfel de preţuri”, a mai spus Kolodziejczak.

Oficialul citat a informat că 165.000 de ferme au primit deja un total de 691 milioane de zloţi sub formă de ajutoare pentru cultivatorii de porumb, adăugând că Polonia utilizează fonduri de la UE pentru a construi silozuri în care să fie depozitate cereale.

De asemenea, Kolodziejczak a precizat că în luna martie a acestui an exporturile de cereale pe cale maritimă din Polonia au fost cu 26% mai mari în ritm anual şi că o cantitate de aproximativ un milion de tone de cereale ar urma să fie exportată prin intermediul navelor în luna aprilie.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›