joi, 4 decembrie, 2025
6.1 C
Chișinău
HomepageAdvertorialeRoman Busuioc: „Cu hibridul de porumb DKC 3972 am obținut recolte mai mari de...

Roman Busuioc: „Cu hibridul de porumb DKC 3972 am obținut recolte mai mari de până la 1–1,5 t/ha”

Recomandate

În satul Fîrlădeni din raionul Căușeni, gospodăria Fârlad-Agro SRL a demonstrat că, prin alegerea atentă a hibrizilor și aplicarea tehnologiei potrivite, cultura porumbului poate rămâne profitabilă chiar și în anii marcați de secetă.

Agronomul companiei, Roman Busuioc, afirmă că hibridul DKC 3972 de la Bayer s-a impus ca unul dintre cele mai stabile și productive în condițiile zonei de sud-est a țării.

„Lucrăm cu porumb de mulți ani, iar în ultimii șapte-opt ani am testat mai multe variante – inclusiv hibrizi moldovenești și de la alte companii. DKC 3972 s-a dovedit cel mai echilibrat: pornește rapid în vegetație, are o bună rezistență la secetă și reacționează excelent la fertilizare”, spune specialistul.

Alegerea hibridului – experiență și comparație

Fârlad-Agro cultivă circa 1700 hectare de teren, dintre care aproximativ 500 ha sunt ocupate anual cu porumb, restul fiind împărțit între floarea-soarelui, rapiță și grâu.

După mai multe testări, echipa a decis să rămână cu DKC 3972, care este cultivat deja de trei ani pe o suprafață de 180-200 hectare.

„ Am avut mai mulți hibrizi, pe care i-am comparat în paralel, dar DKC 3972 s-a situat pe primul loc. Diferența față de ceilalți a fost de 1 – 1,5 tone la hectar, ceea ce spune multe. În plus, planta e mai uniformă, are știuleți bine formați și un comportament constant, indiferent de an ”, afirmă specialistul.

Hibridul se încadrează în grupa semitimpurie, fiind potrivit pentru condițiile de climă din sudul Moldovei, unde perioadele de secetă și arșiță afectează adesea fazele de polenizare și umplere a boabelor.

Tehnologia aplicată – echilibru între performanță și eficiență

Roman Busuioc subliniază că rezultatele obținute nu vin întâmplător.

„Un hibrid bun trebuie să fie susținut de o tehnologie bună”, spune el.

  • Detalii agrotehnice cultură de porumb – hibrid DKC 3972 (Bayer)
  • Premergător: floarea-soarelui
  • Înființarea culturii: primăvara 2025, după o pregătire clasică a solului (arătură + combinator)
  • Densitate la semănat: 54.000 boabe germinabile/ha
  • Densitate la recoltare: 50.000 plante
  • Adâncime de semănat: 5–6 cm
  • Fertilizare de bază: îngrășăminte lichide cu azot și fosfor (cca. 70 litri/ha) aplicate odată cu semănatul
  • Protecția culturii: erbicid MaisTer Power postemergent (faza de 4 frunze)
  • Tratamente suplimentare: un insecticid și un produs pe bază de zinc în faza de 8–9 frunze, pentru susținerea dezvoltării
  • Tehnologia de întreținere: lucrări clasice – arat toamna, pregătirea patului germinativ primăvara
  • Suprafață totală cu hibridul DKC 3972: cca. 180 ha.

„Noi nu mergem pe cantități mari de produse, dar aplicăm strict ce trebuie, la momentul potrivit. Asta ne ajută să ținem costurile sub control și să avem un efect maxim din fiecare intervenție”, explică agronomul.

Potrivit lui Roman Busuioc, DKC 3972 s-a remarcat prin:
• uniformitate excelentă la răsărire și dezvoltare,
• rezistență ridicată la secetă,
• știuleți bine formați și maturare uniformă,
• reacție foarte bună la fertilizare,
• stabilitate de producție chiar și în condiții climatice dificile.

Condițiile anului și rezultatele

Sezonul agricol curent a fost dificil: umiditatea acumulată între septembrie și recoltare a fost de doar circa 150 litri, ceea ce a pus presiune pe toate culturile.

În aceste condiții, DKC 3972 a confirmat așteptările, oferind o recoltă de 3,5 tone/ha, semnificativ peste media locală.

„A fost un an foarte greu. În zona noastră, mulți fermieri au avut sub o tonă. Cu toate acestea, DKC 3972 a dat 3,5 tone la hectar, iar pentru condițiile noastre, e un rezultat foarte bun. Hibridul a reacționat foarte bine la fertilizare și are o rezistență excelentă la stresul hidric”, precizează Roman Busuioc.

Perspective și recomandări

Pentru anul viitor, gospodăria planifică să mențină întreaga suprafață cu DKC 3972, dar și să testeze pe platforme demonstrative câțiva hibrizi noi din portofoliul Bayer.

„Rămânem 100% cu 3972, dar vom încerca și alte variante pentru comparație. E important să vezi cum reacționează fiecare hibrid la condițiile tale. Noi apreciem foarte mult colaborarea cu echipa Bayer – sunt profesioniști, vin în teren, discută, te ajută să înțelegi produsul.”

Roman Busuioc consideră că investiția în genetică performantă este calea sigură pentru a rămâne competitiv:

„Azi nu mai merge cu soiuri vechi sau selecții locale. Chiar dacă par mai ieftine, pierderile la recoltă sunt mult mai mari. Cu un hibrid bun, te asiguri de stabilitate și de randament constant, indiferent de an.”

Mai multe detalii despre hibrizii Dekalb aflați pe acest link.

Irina Pompuș
Irina Pompuș
Specialist în horticultură

Citește și ›

Advertoriale