Compania Sebeca Engineering SRL sărbătorește 10 ani de activitate. Pe parcursul a unui deceniu a reușit să devină o companie de succes, deoarece a demonstrat că abordarea individuală, operativitatea și inovațiile sunt principalii piloni pentru o afacere prosperă.
Deși se consideră o companie tânără, cu o echipă la fel de tânără și motivată a reușit să-și înscrie în palmaresul său o serie de obiective cu care se mândrește, iar cu fiecare proiect dat în exploatare oferă clienților siguranță și durabilitate.
În contextul jubileului, administrația companiei a remarcat principalele realizări și a punctat prioritățile pentru următoarea perioadă.
Aliona Berbec, directorul companiei a menționat că pe parcursul anilor au ținut să abordeze clienții individual oferind soluții personalizate, câștigând încredere și respect.
Compania Sebeca are o serie de priorități, care o fac unică printre instituțiile din acest sector, a menționat Sergiu Berbec, director comercial.
Toate depozitele frigorifice sunt monitorizate la distanță, iar departamentul tehnic realizează etapizat verificarea utilajului.
Compania Sebeca s-a menținut pe piață datorită celor trei piloni după care se ghidează pe parcursul anilor de activitate: stabilitate financiar, potențial comercial și suport tehnic.
Anul 2021 va fi unul deloc ușor, cu multe provocări, iar agricultorii, după ce s-au confruntat cu o serie de probleme în sector cum ar fi seceta, vor fi mai precauți la investițiile pe care le vor realiza. Cu toate acestea, Compania Sebeca Engineering SRL are deja o serie de contracte și mai mult ca atât, planifică inclusiv să se extindă în afara țării și să diversifice spectrul serviciilor prestate.
Compania Sebeca Engineering SRL oferă cele mai avantajoase soluții de proiectare și construcție pentru obiectele industriale și comerciale proiectate și construite.
Mai multe detalii despre compania Sebeca Engineering SRL și proiectele realizate de această companie le puteți afla accesând site-ul sebeca.md.