De cinci ani, Uniunea Europeană, împreună cu partenerii de dezvoltare, promovează „creșterea verde” în Republica Moldova, printr-un proiect de ecologizare a economiilor în țările Parteneriatului Estic. În Republica Moldova, mai multe companii au fost asistate la implementarea mecanismelor de utilizare eficientă a resurselor. Acum ele au posibilitatea să economisească consumul de apă și de energie, a spus Aneil Singh, șeful Secției operațiuni a Delegației UE în Republica Moldova, în cadrul unei conferințe desfășurate la 15 decembrie.
În cadrul proiectului UE „Ecologizarea economiilor în țările Parteneriatului Estic”, lansat în 2013, au fost dezvoltate politici de planificare strategică în domeniul economiei verzi, au fost dezvoltați indicatorii naționali de „creștere verde” și au fost fortificate capacitățile experților și oficialilor în domeniul evaluării strategice de mediu și evaluării impactului de mediu. Au fost derulate două proiecte-pilot de evaluare strategică a planului orașului Orhei și a programului pentru promovarea economiei verzi la nivel național.
Vasile Bâtca, ministrul agriculturii, dezvoltării regionale și mediului, a declarat că proiectul a presupus acțiuni relevante în domeniul agriculturii ecologice, evaluării impactului și evaluării strategice de mediu, dezvoltării regionale și planificării, reducerii emisiilor gazelor cu efect de seră. Aceste acțiuni aduc o viziune realistă de promovare a economiei verzi în Republica Moldova, a spus ministrul.
Valentin Guznac, secretarul general adjunct al Guvernului, a declarat că acțiunile majore în domeniul promovării economiei verzi în sectoarele-cheie au fost integrate în Programul privind promovarea economiei verzi în Republica Moldova, care, după consultări publice și avizarea ministerelor, acum se află la Ministerul Justiției și va fi prezentat Guvernului pentru examinare și aprobare până la finele anului curent.
„Vom promova principiul economiei verzi în toate sectoarele la nivel național pentru a asigura dezvoltarea economică durabilă și bunăstarea populației Republicii Moldova”, a spus Valentin Guznac.
Iuliana Drăgălin, secretar de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, a spus că valorificarea potențialului de ecologizare a ÎMM-urilor, promovarea la întreprinderi a standardelor de management de mediu, de rând cu cele de calitate, majorarea eficienței energetice, creșterea ponderii energiei din surse regenerabile și reducerea dependenței de importurile de energie – toate acestea pot crea premise pentru o economie durabilă, pentru majorarea competitivității și ieșirea tot mai largă cu produsele autohtone pe piețele regionale și globale.
Rodica Iordanov, director executiv al Asociației Obștești EcoContact, a menționat că grație acestui proiect, în implementarea căruia au fost implicate mai multe organizații nonguvernamentale de mediu, s-a schimbat modul de conlucrare, iar acum toate au același interes. Toate își doresc îmbunătățirea calității mediului în Republica Moldova și crearea condițiilor favorabile pentru dezvoltarea economică și socială a țării.
Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană și a fost implementat în perioada 2013-2017.
Comentarii