‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
luni, 23 decembrie, 2024
-0.6 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleTânăr şi ambiţios. Cum îşi administrează afacerea cu viţa de vie un fermier din...

Tânăr şi ambiţios. Cum îşi administrează afacerea cu viţa de vie un fermier din Porumbeni

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Originar din Porumbeni, Ion Efros, care deține mai multe hectare de vie la Pașcani, Criuleni, ne demonstrează că, in ciuda crizei economice și politice, în Republica Moldova apare o nouă clasă de fermieri.

Absolvent al Liceului Teoretic din Măgdăcești, și-a continuat studiile la Facultatea de Horticultură, specialitatea viticultură a Universității Agrare de Stat din Moldova. În prezent, își face masteratul la aceeași instituție, în domeniul protecției plantelor.

„Suntem plugari din tată-n fiu”

‹ adv ›

Agricultura a fost ocupația de bază dintotdeauna în familia Efros. A ales-o și el pentru că este un domeniu important pentru R. Moldova. Bunicul său, Nicanor a făcut agricultură, taică-său, Victor Efros a absolvit Facultatea de Agronomie a Universității Agrare de Stat din Moldova și se ocupă mai mult de culturile anuale, dar mai are și o fermă de iepuri. „Chiar dacă nu foarte mult tineret pledează pentru munca la câmp, argumentând că este grea și nu-i profitabilă, eu o consider destul de nobilă și care aduce venit. Agricultură performantă poți face doar dacă ești specialist. Tata m-a convins să merg pe acest drum. Împreună cu el, am vizitat mai multe gospodării agricole. Chiar după primul an de studii, împreună cu tatăl meu am început proiectarea unei plantații viticole”, ne povestește tânărul fermier.

În 2010, a plantat primele trei hectare de vie. Resursele financiare au venit din împrumuturi de la rudele din străinătate, dar a mai beneficiat și de credite. Via a fost plantată în bază de proiect și grație acestui fapt a beneficiat din partea statului de finanțare în proporție de 30 la sută pentru fiecare hectar. Iar plantarea unui hectar de vie costă 10 mii de dolari.

„În 2012, am obținut prima recoltă”

‹ adv ›

Anul trecut a avut prima recoltă de pe cele trei hectare de vie. A obținut o recoltă de șapte tone la hectar. Producția a comercializat-o direct din câmp. Cu strugurii săi a participat la Expoziția Internațională Specializată „Farmer”, unde a ocupat locul II. Producția sa mai este comercializată în una din rețelele de magazine din R. Moldova.

Ion Efros face parte din Asociația Crescătorilor de Struguri din R. Moldova, dispune de certificat de produs ecologic. „Tot ce fac, fac împreună cu tatăl meu. Eu mă ocup de problemele practice, el – de achiziție. Acum stropim via și efectuăm operația în verde – tradiționalul lăstărit”, afirmă Ion Efros.

El are angajați sezonieri, șase femei lucrează la vie, de la începutul perioadei de vegetație până la recoltă. Tânărul fermier dispune de tehnica necesară pentru efectuarea lucrărilor agricole.

‹ adv ›

„La toamnă, vor intra în rod încă șapte hectare de vie”

Tânărul fermier se bucură că în anul curent vor intra în rod încă șapte hectare de vie. În același timp, el visează să mai planteze câteva hectare de vie. De asemenea, intenționează să instaleze un sistem de irigare prin picurare, precum și o plasă antigrindină, pentru a preveni unele calamități naturale. „Bani voi lua din venitul obținut de la comercializarea strugurilor. O afacere trebuie să se întrețină singură pe ea„, ne spune viticultorul de la Pașcani. Desigur, și-ar dori mult să-și extindă plantația de vie până la 50 de hectare, însă pentru aceasta este nevoie de bani, pe care tânărul fermier încearcă să-i facă. Este îngrijorat de faptul că există riscul forței de muncă. Vorba e că tineretul pleacă la oraș, iar la sat rămân doar oamenii în etate.

L-am întrebat, firește, ce-ar face dacă ar avea mulți bani. Ne-a spus că i-ar investi cu siguranță în viticultură și pomicultură.

„Îmi place cum crește via și cum se fac pereții verzi”

Ion Efros este satisfăcut de ocupația sa. „Îmi place cum crește via și cum se fac pereții verzi. De altfel, îmi place să fac ceea ce se vede. Însă e nevoie de o mare responsabilitate în ceea ce privește protecția viței de vie, în educare și în lucrările agrotehnice. Organizarea mea ține de faptul că educăm via, o protejăm de boli și dăunători. Pe lângă asta fac ceea ce ține de estetică, așa cum sunt plantațiile de vie din Franța. Dacă alții vor să scoată doar bani, eu visez să fac în vie un colțișor de rai„, ne mai spune tânărul fermier, care, în afară de vie, se mai ocupă, împreună cu tatăl său, de creșterea iepurilor și de producerea mâncării granulate pentru aceștia.

El este mulțumit de investiția făcută în vie și visează să-și vândă producția pe piața din Vest.

Articol de Nicolae Roibu

Sursa: timpul.md

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›