Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju a efectuat o vizită de lucru în raioanele Căușeni și Ștefan Vodă, unde s-a întâlnit cu producătorii agricoli din raion, care s-au reunit în cadrul ședinței anuale a Asociației Republicane a Producătorilor Agricoli „UniAgroProtect”.
În context, agricultorii au precizat că principala problemă este lipsa sistemelor de irigare, motiv din care înregistrează productivitate scăzută la hectar, precum și o calitate mai joasă a producției, fapt din care rezultă prețul mic la vânzare. Drept exemplu a fost producția de struguri și mere.
Totodată, tinerii fermieri au menționat că ar dori să contribuie la reanimarea sectorului zootehnic din țara noastră investind în creșterea animalelor atât pentru producerea produselor lactate, cât și pentru a crește producția autohtonă de carne, dar au nevoie de suportul statului.
În acest sens, s-a discutat despre modificarea Regulamentului de subvenționare, care va facilita achitarea subvenției per cap de animal, dar și despre proiectele internaționale ce ar putea oferi suport pentru dezvoltarea fermelor moderne.
Subiectul reabilitării sistemului de irigare a terenurilor din Olănești, Crocmaz, Palanca, Antonești, Căplani a fost abordat și de către producătorii agricoli, agenții economici și autoritățile locale de nivelul I din raionul Ștefan Vodă. Valentina Badrajan, directorul executiv al Fondului de Dezvoltare Durabilă Moldova și reprezentanții Agenției Apele Moldovei, au informat agricultorii despre procesul de transmitere a stațiilor de irigare la balanța asociațiilor utilizatorilor de apă și despre condițiile prevăzute de legislație în acest sens.
Comentarii