O plantație de măslini va fi înființată în regiunea Herson, în cadrul cooperării cu Grecia. Informația a fost comunicată de șeful Administrației Militare Regionale Herson (OVA), Oleksandr Prokudin, notează AgroPortal.
Acesta a menționat că acordul a fost semnat cu fondatorul și directorul general al partenerului strategic MetaCluster TIASI, Sotiris A. Buzeas.
„Ne-am concentrat asupra detaliilor proiectului de afaceri pentru anul viitor, care poate aduce beneficii fermieriilor mici și, implicit, economiei regiunii. Este vorba despre crearea unei plantații de măslini în regiunea Herson”, a declarat Prokudin.
Directorul general al MetaCluster TIASI a adus primii pomi de măslin, care vor fi plantați în sere special amenajate. Acolo, specialiștii vor testa pe parcursul iernii în ce măsură clima din regiunea Herson este potrivită pentru cultivarea măslinilor.
O recoltă reușită presupune un regim termic specific, precum și un sistem bine pus la punct de fertilizare și irigare.
Dacă testarea va avea rezultate pozitive, pomii vor fi transplantați în câmp deschis în primăvară, iar primele rezultate și gradul de adaptare vor putea fi evaluate deja iarna viitoare.
De asemenea, partenerii au discutat posibilitatea închirierii pe termen lung a unor terenuri în comunități sigure din regiune, ceea ce va permite, pe viitor, atragerea investitorilor internaționali și obținerea sprijinului de stat pentru proiecte în regiunea Herson.







Comentarii