‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
2.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriUE ar putea acorda un nou sprijin financiar agricultorilor din Moldova

UE ar putea acorda un nou sprijin financiar agricultorilor din Moldova

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Uniunea Europeană ar putea lua în calcul posibilitatea de a acorda sprijin financiar agricultorilor moldoveni pentru a depăşi situaţia dificilă creată de impunerea de către Federația Rusă a restricțiilor la importul de fructe şi legume moldoveneşti. Anunțul a fost făcut de comisarul pentru extindere şi politică europeană de vecinătate, Štefan Füle, la o întâlnire cu premierul Iurie Leancă, în ajunul Reuniunii Grupului pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, asistenţa financiară europeană pentru fermierii moldoveni, reformarea justiţiei şi situaţia din regiune au fost principalele subiecte abordate la întrevederea dintre Iurie Leancă şi Štefan Füle.

Premierul Iurie Leancă a declarat că Republica Moldova întreprinde măsuri pentru a ajuta producătorii agricoli să-şi exporte producţia pe piaţa europeană. România şi Polonia sunt primele state din Uniunea Europeană care şi-au deschis pieţele pentru fermierii moldoveni.

‹ adv ›

Totodată, Iurie Leancă a afirmat că reforma justiţiei este o prioritate pe agenda europeană a Republicii Moldova şi a subliniat necesitatea unui transfer de expertiză în acest domeniu, prin aducerea judecătorilor europeni în Republica Moldova şi asistarea judecătorilor locali.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›