‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
luni, 25 noiembrie, 2024
-1.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleUE susține dezvoltarea sectorului agro-alimentar și formarea tinerilor specialiști calificați în RM

UE susține dezvoltarea sectorului agro-alimentar și formarea tinerilor specialiști calificați în RM

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Uniunea Europeană susține dezvoltarea sectorului agro-alimentar și formarea tinerilor specialiști calificați în Republica Moldova, acestea contribuind în mod esențial la cresterea nivelului de trai a locuitorilor din mediul rural. Despre modernizarea și dezvoltarea sistemului educațional profesional din Republica Moldova, cu suportul Uniunii Europene, s-a discutat în cadrul evenimentului live „Dezvoltarea integrată a învățământului profesional tehnic și agricol”, parte a campaniei de comunicare „UE pentru Moldova rurală”, la data de 19 aprilie 2021.

Ilona Gruenewald, Manager de Proiecte, Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova a reiterat faptul că dezvoltarea lanțului agro-alimentar din Republica Moldova necesită specialiști de înaltă calificare și poate fi obținută prin îmbunătățirea calității predării, conținut actualizat al programelor de studiu, bazat pe agricultură ecologică, mecanizare, digitalizare, standarde de calitate etc. în vederea pregătirii tinerilor specialiști pentru piața muncii.

„Prin proiectul DevRAM și alte programe de susținere a dezvoltării rurale, precum sprijinul pentru IMM-uri și comunități locale, inclusiv prin Abordarea LEADER, Uniunea Europeană oferă tinerilor oportunități de beneficia de o pregătire de specialitate de înaltă calitate pentru a putea face față provocărilor viitorului, precum și oportunități de învățare pe tot parcursul vieții.

Uniunea Europeană oferă sprijin întreprinderilor, inclusiv celor din mediul rural, pentru a accesa noi piețe de desfacere și oferă oportunități economice de dezvoltare în zonele rurale, contribuind la dezvoltarea rurală integrată și la îmbunătățirea condițiilor de viață a comunităților rurale”, a menționat Ilona Gruenewald.

Rodica Reșitca, Șefă a serviciului știință, educație și extensiune rurală în cadrul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului a declarat că pregătirea profesională adaptată pieței este pilonul de bază al economiei țării și poate asigura un viitor prosper. 

„Dezvoltarea instituțiilor de învățământ cu profil agricol din Republica Moldova a început din anul 2011, când au beneficiat pentru prima dată de suportul și asistența financiară a Uniunii Europene în valoare de 21 de milioane de lei pentru lucrările de modernizare. Pe parcursul anilor, proiectul DevRAM s-a adeverit a fi un partener strategic care susține educația agricolă și face posibilă continuarea reformelor structurale în învățământul vocațional. Elaborarea cadrului de asigurare și management a calității în domeniul învățământului formării profesionale, dotarea instituției cu echipament necesar desfășurării activităților practice și acordarea suportului în crearea standardelor de calificare în domeniul agriculturii, sunt printre principalele rezultate ale colaborării cu proiectul DevRAM, a subliniat Rodica Reșitcă. 

‹ adv ›

Programul „Dezvoltarea Zonelor Rurale în Republica Moldova” implementat de Agenția Austriacă pentru Dezvoltare (ADA) în parteneriat cu Centrul Educaţional PRO DIDACTICA, cu suportul financiar al Uniunii Europene, și-a propus să contribuie la îmbunătățirea capacităților de inovare și educație în domeniul agriculturii, pregătirea forței de muncă calificată pentru o activitate eficientă în sectorul agroalimentar, fortificarea capacităţii instituțiilor de învățământ profesional tehnic din domeniu, având la bază o abordare integrată a învățământului de profil, a intervențiilor pieței muncii și a mediului de afaceri.

În acest context, Otilia Sîrbu, manager de proiect, Agenția Austriacă pentru Dezvoltare, a declarat că prin implementarea acestui proiect cu impact major asupra sectorului agricol, dar și a educației agricole, Agenția Austriacă pentru Dezvoltare (ADA) susține reforma învățământului profesional din Republica Moldova, iar împreună cu Uniunea Europeană, promovează educația agricolă de calitate și investește în cunoștințele viitorilor agricultori, oferind suport metodologic și echipament modern.

Daniela Preașca, Manager de proiect, Centrul Educațional PRO DIDACTICA a precizat că unul dintre beneficiarii proiectului a fost Centrul de Excelenţă în Horticultură şi Tehnologii Agricole din satul Țaul, care odată cu dotarea secției de formare continuă, a devenit principalul promotor al educației agricole din zona de nord a Republicii Moldova, dar și un partener de încredere al instituților de educație în formarea profesională a elevilor.

‹ adv ›

Totodată, Daniela Preașca a menționat că a fost acordată o atenție sporită elaborării curriculelor de formare a adulților, a fost îmbunătățită imaginea instituțiilor de învățământ cu profil agricol, fiind create zece platforme web moderne, instituțiile au fost dotate cu echipamente moderne, iar astăzi dispun de toate condițiile pentru asigurarea procesului calitativ de educație agricolă.

Campania „UE pentru Moldova rurală” este menită să reflecte rezultatele și schimbările realizate în zonele rurale, dar și să prezinte oportunitățile curente oferite de către Uniunea Europeană pentru dezvoltarea localităților rurale din Republica Moldova.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›