‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
duminică, 22 decembrie, 2024
-1.7 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriUtilizează agricultura conservativă și va obține o recoltă înaltă de floarea-soarelui, chiar și în...

Utilizează agricultura conservativă și va obține o recoltă înaltă de floarea-soarelui, chiar și în condițiile acestui an

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Recoltarea de floarea-soarelui urmează să înceapă în acest an în aproximativ 2-3 săptămâni, în funcție de regiune. În unele gospodării agricole, acest lucru se va întâmpla și mai devreme, acolo unde au fost semănați hibrizi timpurii de floarea-soarelui.

Agronomul șef al întreprinderii agricole Natcubi Agro SRL din satul Larga Nouă, raionul Cahul, Vitalie Burlacu spune că ei pregătesc combinele pentru a le scoate în câmp începând cu săptămâna viitoare. Au 300 de hectare semănate cu hibrizi timpurii de floarea-soarelui. Anul acesta au început recoltarea mai târziu cu aproape o săptămână comparativ cu anul trecut, din cauza condițiilor climatice. Potrivit estimărilor făcute de agronomul șef al întreprinderii, cantitatea de semințe va depăși două tone la hectar, chiar și în condițiile secetoase ale acestui an.

‹ adv ›

„Utilizăm agricultura conservativă. De cea clasică, trebuie deja să uităm”, a menționat agronomul Burlacu. „Practicând agricultura clasică nu poți obține roade înalte în ani secetoși” a mai precizat agronomul.

Mai mult decât atât, el spune că și costurile de întreținere a unui hectar sunt mai mici utilizând acest sistem de agricultură. Întreprinderea are semănate în total 1 200 de hectare cu floarea-soarelui. Imediat ce vor termina de strâns hibrizii timpurii, vor trece, eșalonat, la ceilalți. Agronomul Vitalie Burlacu zice că de pe restul hectarelor semănate cu floarea-soarelui așteaptă o roadă și mare, ce depășește două tone la hectar.

Chiar și așa, catitățile de semințe obținute în acest an sunt mai mici comparativ cu cele obținute în 2019, când a luat în medie trei tone la hectar. Întrebat dacă va comercializa producția din câmp ori o va pune la păstare, antreprenorul a precizat că totul depinde de prețurile de pe piață la cereale. Unii fermieri din sudul țării vor obține în acest an între 200 și 300 de kilograme de floarea-soarelui la hectar. Este vorba de cei din raionul Basarabeasca, cea mai afectată regiune din sudul Moldovei. Potrivit șefului direcției agricole din acest raion, Gheorghe Mațcu, aici în jur de 40 la sută din fermieri utilizează încă sistemul de agricultură clasică, iar 60 la sută sunt adepții sistemului de agricultură conservativă.

‹ adv ›

Potrivit datelor ministerului Agriculturii, în acest an au fost semănate în total peste 362 de mii de hectare cu floarea-soarelui.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›