duminică, 22 decembrie, 2024
-0.8 C
Chișinău
HomepageAdvertorialeVIDEO. Biostimulatorul Atonik, testat și recomandat de fermierii din Moldova

VIDEO. Biostimulatorul Atonik, testat și recomandat de fermierii din Moldova

Recomandate

Mulți dintre noi au obișnuința de a consuma suplimente alimentare, care ajută organismul să treacă mai ușor peste situațiile de stres produse de anumiți factori. Aceleași necesități de susbtanțe revigorante le au și plantele, ce deseori sunt supuse acțiunii erbicidelor sau condițiilor climaterice nefaste, ce au impact negativ asupra creșterii și dezvoltării. În ajutorul culturilor vine Atonik – primul biostimulator de creștere și fructificare din lume.

Utilizat în peste 80 de țări la culturile de câmp și horticole, în anul 2018 a ajuns să fie omologat și în Republica Moldova, iar acest an a fost primul în care a fost aplicat de fermierii din țară la diferite culturi, pe o suprafață de peste 7 mii de hectare.

Pentru a aprecia efectul acestuia și starea culturilor la care a fost aplicat, Compania Aectra Agrochemicals împreună cu unul dintre distribuitorii săi oficiali în Moldova, a organizat recent o vizită în câmpul fermierului Valentin Airini. Producătorul a aplicat produsul la mai multe culturi, printre care soia și sfecla de zahăr, și susține că este extrem de mulțumit de starea câmpurilor tratate cu Atonik.

„Avem în gestiune circa 590 de hectare de teren agricol pe care anual semănăm diferite culturi. Știam despre beneficiile produsului Atonik, inclusiv despre rezultatele pe care le-au obținut fermierii din România utilizându-l. Deci, după ce a fost omologat și în Republica Moldova, am decis să-l încerc la o parte din culturile pe care le creștem în acest an. Atonik face diferența, dacă e să vorbim de câmpul de soia, atunci se vede cu ochiul liber cât de bine arată plantele ce au fost tratate cu biostimulator. Cred că, recoltarea câmpului la care a fost aplicat produsul Atonik va avea loc cu câteva zile mai târziu comparativ cu câmpul de alături, plantele sunt mai verzi și păstăile mai pline. Avem speranțe mari și la sfecla de zahăr, așteptăm ca, pe lângă recoltele sporite, să obținem și un procentaj mai mare de zahăr”, a menționat Valentin Airini.

Atonik este un biostimulator universal care, pe lângă avantajele enumerate de producător, reduce stresul post-erbicidare, ajută la recuperarea rapidă a plantelor, dar și sporește rezistența la boli. Mai multe detalii la acest capitol a oferit în cadrul vizitei Dan Farcaș, Executive Manager al companiei AECTRA Agrochemicals.

„Este primul an în care produsul Atonik a fost utilizat de către fermierii din Moldova, iar așteptările sunt mari, mai ales că acele culturi la care a fost aplicat produsul arată mult mai bine. Experiența bogată și rezultatele deosebite pe care le-au atins fermierii din România aplicând Atonik dovedește că, acest biostimulator merită a fi utilizat. Are un efect foarte bun, dacă este aplicat concomitent cu îngrășămintele, îmbunătățind semnificativ nutriția plantelor prin preluarea mai bună a elementelor nutritive. Influențează pozitiv elementele de productivitate (numărul de flori, fructe, spiculețe și silicve fertile). Un alt avantaj al biostimulatorului Atonik este acela că este universal, asigurând recolte sporite pentru toate culturile, fie vorbim de grâu și soia sau de pomi fructiferi, culturi legumicole și viță de vie. Este recomandată doza de 0,6 litri per hectar. Totodată, în urma experiențelor realizate, biostimulatorul Atonik s-a dovedit a fi eficient și la tratarea semințelor, mărind energia germinativă a semințelor și asigurând o răsărire uniformă și o bună înrădăcinare, chiar și în condiții de stres. Recomand fermierilor din Moldova biostimulatorul Atonik, ce are o eficiență sporită la orice cultură”, a remarcat Dan Farcaș.

În cadrul vizitei organizate în câmp, mai mulți fermieri ce au aplicat produsul Atonik și-au împărtășit experiența cu alți producători și au menționat că sunt foarte mulțumiți de rezultatele preliminare pe care au reușit să le înregistreze.

NOTĂ: În Republica Moldova, produsele companiei Aectra sunt disponibile prin intermediul distribuitorului său agreat, compania BIOPROTECT SRL, ca si prin intermediul companiei Agrochim-Sales SRL. Pentru alte detalii, contactați reprezentantul Aectra – Dorin Panfili, tel.: 0 611 326 96, e-mail – [email protected].

Mai multe despre biostimulatorul Atonik, culturile la care se aplică, dozele și alte informații despre acest produs, găsiți pe site-ul Aectra.md.

Video Agrobiznes
Video Agrobizneshttps://agrobiznes.md/productie-video
Producție video realizată de echipa Agrobiznes (P)

Citește și ›

Advertoriale