‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
miercuri, 25 decembrie, 2024
5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleVinăriile din țară încep să-și deschidă ușile pentru oaspeți! Participă la unul dintre cele...

Vinăriile din țară încep să-și deschidă ușile pentru oaspeți! Participă la unul dintre cele mai faine challenge-uri

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Una câte una, vinăriile din țară au început să-și redeschidă ușile și să primească vizitatori. Cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță, de la distanța socială și până la dezinfectarea lucrurilor, unele crame și-au adaptat meniul, altele au limitat numărul de oameni care se pot afla concomitent în același loc, pregătindu-se să ofere experiențe gastronomice inedite, tururi ghidate, excursii în grupuri mici de persoane și degustări de vinuri selecte.

Agrobiznes este partener media al Campaniei #ReVincudrag.

Pentru că putem să pornim la drum pentru a vizita destinațiile oenoturistice din țară, în cadrul campaniei „ReVin cu drag”, Oficiul Național al Viei și Vinului a completat și actualizat Ghidul Oenoturistic al Moldovei cu noi destinații care așteaptă să ofere o experiență unică.

‹ adv ›

Pentru a planifica excursiile, Ghidul Oenoturistic al Moldovei conține date de contact ale vinăriilor preferate, iar pentru o ședere sigură, este recomandabil să faceți o rezervare prealabilă și să aflați toate detaliile și condițiile în care cramele își desfășoară activitatea.

Pentru că dorul de oameni și locurile dragi a devenit aproape imposibil, Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV) lansează un challenge pe rețelele de socializare ca să ne amintim cât de bine este la vinăriile noastre. Oricine poate lua parte la această provocare, este necesar doar să:

  • Postezi o poză cu tine, singur sau în compania celor dragi, de la una din vinăriile din țară pe care ai vizitat-o. Pozele pot fi distribuite pe pagina ta personală de Facebook sau Instagram;
  • Scrii un text scurt despre cum te-ai simțit acolo și ce amintiri ai de la acea vinărie, iar textul trebuie să fie însoțit de hashtagul #revincudrag;
  • Adaugi link-ul de la postarea ta în comentariile concursului de pe pagina de Facebook Wine of Moldova și poți câștiga un set de 3 vinuri produse de vinificatorii moldoveni.

Challenge-ul face parte din campania „ReVin cu drag”, care are drept scop de a face cunoscute vinăriile din toată țara, ofertele lor turistice, dar și vinurile pe care le produc. Toate, în condițiile în care tot mai mulți entuziaști au început să călătorească în condiții sigure și să descopere locuri noi acasă.

‹ adv ›

Gheorghe Arpentin, director, Oficiul Național al Viei și Vinului:

„Este cunoscut faptul că țara noastră oferă nu doar vinuri de calitate, dar și experiențe autentice care trebuie promovate. În acest context, Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV) va continua să susțină vinăriile din țară și să promoveze ospitalitatea poporului nostru și la nivel local. Moldova se mândrește cu cea mai mare densitate de podgorii din lume per capita și poate oferi o varietate de vinuri care să satisfacă orice gust, iar combinate cu gastronomia noastră națională, putem oferi experiențe de neuitat. Producătorii locali așteaptă să le vizităm cramele și astfel să-i susținem în această perioadă de post-pandemie, iar noi vom continua să ne unim eforturile și să promovăm produsul mândriei naționale și oenoturismul local”.

Campania „ReVin cu drag” inițiată de Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV) își propune să popularizeze turismul vitivinicol la nivel național, pentru a atrage cât mai mulți vizitatori la cramele și vinăriile care oferă servicii turistice.

Inițiativa are loc în contextul în care, datorită calității în continuă creștere a Vinului Moldovei, evenimentelor dedicate și tradițiilor seculare în vinificație, sectorul vitivinicol a reușit să plaseze țara noastră pe harta mondială a turismului. În același timp, fiind cel mai mare generator de locuri de muncă din mediul rural, industria a fost dur afectată de pandemia mondială COVID-19.

‹ adv ›

Despre Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV)

ONVV este expertul Nr.1 în sectorul vitivinicol, care contribuie la reglementarea și dezvoltarea domeniului, servind drept platformă pentru acțiunea comună a tuturor celor implicați în creșterea competitivității produselor vinicole, valorificarea autenticității și orientarea spre consumator. Printre obiectivele sale de bază se numără diversificarea piețelor de desfacere și promovarea vinurilor moldovenești prin programul național și brandul național vinicol „Vinul Moldovei. O legendă vie”.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›