Pe parcursul a trei zile, 15-17 martie 2015, la Dusseldorf, Germania, va participa un număr record de companii vinicole moldovenești – 29. Producătorii își vor expune băuturile la un stand comun cu o suprafață de 150 m², sub egida brandului vinicol de țară „Vinul Moldovei. O legendă vie”, organizat și finanțat de Oficiul Național al Viei și Vinului, cu susținerea partenerului strategic de dezvoltare, proiectul USAID CEED II și suportul programului CBI.
Dumitru Munteanu, director al Oficiului Naţional al Viei şi Vinului: „Dacă anul trecut au participat 13 companii vinicole din partea Republicii Moldova, în acest an numărul lor s-a dublat. În premieră, vor participa câteva companii membre ale Asociației Micilor Producători de Vin din Moldova, dar și cinci companii producătoare de brandy și divin. Ne bucură faptul că avem un stand reprezentativ pentru industria noastră la această expoziție specializată, unde companiile moldovenești vor oferi o varietate foarte largă de vinuri, peste 250 de tipuri.”
Expoziția ProWein va reuni anul acesta peste 5000 de expozanți din 50 de țări, care vor încerca să atragă la standurile lor experți în vinificație, distribuitori și importatori de vinuri, specialiști și sommelieri internaționali. Această expoziție este o platformă eficientă pentru a stabili relații noi de parteneriat și de afaceri, dar și pentru a găsi oportunități de creștere a exporturilor.
„Pentru a atrage vizitatorii la standul național și a-i convinge de înalta calitate a vinurile moldovenești, vor fi organizate 5 masterclass-uri susținute de Master of Wine Christy Canterbury. În plus, participarea la ProWein a fost precedată de acțiuni de comunicare și PR internațional, realizate de o agenție specializată”, a declarat Diana Lazăr, vice-directorul Proiectului USAID CEED II, membru al comitetului organizatoric. Vinurile din din soiuri autohtone, Feteasca Albă, Feteasca Neagră și Rara Neagră, dar și vinurile de cupaj notorii și cele din regiunile geografice protejate vor fi puse în valoare și prin materialele promoționale ale vinificatorilor.
„Wine of Moldova” – un brand internaţional și un simbol al calității
Promovarea brandului național vinicol „Vinul Moldovei” la expoziţia ProWein urmărește poziționarea Republicii Moldova ca un producător de vinuri de calitate în Uniunea Europeană și creșterea exporturilor de produse cu valoare adăugată înaltă pe noi piețe. Acțiunea corespunde Cadrului de Marketing și Promovare Wine of Moldova – un document de politici implementat de ONVV, conform mandatului sectorului vitivinicol.
Despre Oficiul Național al Viei și Vinului
Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV) este o instituție publică, organizată printr-un parteneriat public-privat în domeniul implementării de politici în industria vitivinicolă, creată în rezultatul unui amplu proces de reformă legislativă în sectorul vitivinicol. Activitățile ONVV se finanțează, pe principii paritare, din contribuțiile sectorului privat vitivinicol și din alocațiile bugetului public.
Comentarii