Guvernul a aprobat alocaţii bugetare în valoare de circa 18 mil. lei pentru a susţine fermierii din r-nul Dubăsari şi a promova proiecte de reintegrare a ţării.
La şedinţa Executivului din 26 octombrie 2016, au fost aprobate două hotărâri de Guvern, menite să sprijine financiar fermierii din r-nul Dubăsari şi să soluţioneze probleme stringente de dezvoltare în localităţile din Zona de Securitate.
Astfel, a fost aprobată Hotărârea Guvernului „Cu privire la acordarea unor plăţi directe proprietarilor de terenuri agricole, amplasate după traseul Rîbniţa-Tiraspol în anul 2016”, care prevede alocarea din fondul de rezervă al Guvernului a 7 986 520 lei pentru a compensa parţial unele pierderi suportate de către proprietarii terenurilor agricole din raionul Dubăsari, amplasate după traseul Rîbniţa-Tiraspol, cu repartizarea mijloacelor respective sub forma unor plăţi directe, în mărime de 1229,68 lei/per hectar, conform procedurilor regulamentar stabilite de către Consiliul raional Dubăsari.
Acţiunea vine în sprijinul acelor fermieri care suportă prejudicii materiale considerabile, începând cu anul 2013 şi până în prezent, în condiţiile când reprezentanţii pretinselor structuri de la Tiraspol le îngrădesc în mod ilegal accesul la loturile de pământ ce le aparţin.
Este de menţionat faptul că alocaţii similare au fost repartizate şi în anii precedenţi. Spre exemplu, în temeiul hotărârilor Guvernului nr.836 din 08.10.2014 şi nr.859 din 18.12.2015, suma acestora a constituit 11,94 mil. lei şi, respectiv, 7,98 mil. lei.
Precizăm că, suprafaţa terenurilor vizate este de 6494,80 ha, ceea ce reprezintă 42 % din suprafaţa totală a terenurilor agricole ale raionului.
De asemenea, a fost aprobată Hotărârea Guvernului „Cu privire la aprobarea Programului activităţilor de reintegrare a ţării pe anul 2016”, care prevede finanţarea unor activităţi de dezvoltare şi modernizare a instituţiilor din sistemul educaţional şi medical, de reabilitare şi consolidare a serviciilor publice la nivel local, de iluminare stradală, precum şi a altor activităţi conexe realizării obiectivului guvernamental de reintegrare a ţării.
Conform Regulamentului cu privire la modul de selectare şi evidenţă a proiectelor în cadrul „Programului activităţilor de reintegrare a ţării”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.131 din 21.02.2014, pe parcursul anului 2016 s-a desfăşurat concursul de evaluare a peste 100 propuneri de proiecte, înaintate de autorităţile publice locale şi centrale. Dintre acestea au fost selectate 44 de proiecte, care au întrunit criteriile de eligibilitate stabilite, urmând a fi realizate de către beneficiari până la încheierea exerciţiului bugetar din anul curent, cu alocarea mijloacelor financiare aprobate pe linia Ministerului Finanţelor.
De menţionat că, începând cu anul 2011, anual, prin Legea bugetului de stat a Republicii Moldova sunt prevăzute alocaţii bugetare pentru activităţile de reintegrare a ţării, a căror beneficiari sunt autorităţile publice locale şi centrale care elaborează şi implementează proiecte ce contribuie la:
- consolidarea măsurilor de încredere între populaţia de pe ambele maluri ale Nistrului;
- promovarea unor programe (acţiuni) de dezvoltare comunitară şi parteneriat regional în Zona de Securitate şi în localităţile din stânga Nistrului;
- renovarea şi modernizarea instituţiilor sociale-cheie (educaţionale, de asistenţă socială, medicale, sportive, cultural-artistice);
- îmbunătăţirea infrastructurii locale;
- soluţionarea celor mai stringente probleme de nivel local şi regional;
- creşterea calităţii serviciilor publice şi rentabilizarea acestora.
Notăm că, în perioada 2011-2015 au fost implementate 8 programe similare, fiind alocate circa 57 mil. lei pentru realizarea a 193 de proiecte.
Comentarii