‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 15 noiembrie, 2024
5.5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageAnalitica4 soiuri de cais cu productivitate înaltă pentru Republica Moldova

4 soiuri de cais cu productivitate înaltă pentru Republica Moldova

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

În scopul satisfacerii cerinţelor consumatorilor şi producătorilor de fructe, amelioratorii aproape în fiecare an perfectează sortimentul cultivat al caisului cu soiuri noi. Soiurile noi trebuie să posede eficienţă cât mai înaltă. Aceasta este determinată în primul rând de productivitate înaltă, rezistenţă la boli şi dăunători, calităţi gustative care să corespundă cerinţelor consumatorului.

În ultimii ani cererea de caise pe piaţa europeană este în creştere, iar producţia de fructe de înaltă calitate devine tot mai profitabilă, criteriile importante fiind aspectul atractiv, fermitate, gust şi aromă plăcută. La moment cele mai populare soiuri pentru consumatori au devenit soiurile cu o coloraţie intensă de portocaliu spre roşu.

În ultimii 10 ani se pune accentul pe introducerea în producţie a celor mai bune soiuri, care se cultivă în multe ţări din Uniunea Europeană şi din alte ţări ale lumii. Aşadar, în anul 2015 au fost înregistrate în Catalogul soiurilor de plante al RM 3 soiuri de cais de perspectivă, solicitate de producători, consumatorii interni dar şi de piaţa internaţională: Kyoto, Orange Red (NJA 32), Tsunami (EA 5016).

‹ adv ›

KIOTO*

kioto

Origine: Franţa, pepiniera Escande E.A.R.L..

Pomul: are vigoare medie spre mică, înfloreşte tîrziu, se adaptează bine în locurile mai reci.

‹ adv ›

Fructul: este rotund, de dimensiuni medii, cu pieliţa de culoare oranj, acoperită cu roşu pe 30-50% din suprafaţă, aroma plăcută, nu acidă, se păstrează foarte bine pe pom.

Aprecierea generală: Soiul este auto-fertil, productivitatea 30-35 t/ha,

Epoca recoltării: ultima decadă a lunii iunie.

‹ adv ›

Zona de cultivare: soiul este înregistrat pentru zona de Centru şi Sud-Est al Republicii Moldova.

BIG RED® EA4006*

big-red

Origine: Franţa, pepiniera Escande E.A.R.L..

Pomul: vigoare medie spre mare, fructifică pe ramuri scurte, (buchete de mai, săgeţi).

Polenizatori: Tsunami, Soledane, Pinkcot, Spring Blush, Sweet Red.

Fructul: mărime medie, forma rotundă, pulpa este de culoare portocaliu intens şi cu o fermitate înaltă, pieliţa este de culoare roşu intens şi strălucitor, este rezistent la manipulare.

Aprecierea generală: Productivitatea este de 35 t/ha, tăierea în verde este necesară pentru a menţine coronamentul mai mic.

Epoca de recoltare: 20-25 iunie.

Zona de cultivare: soiul nu este înregistrat.

TSUNAMI® EA5016*

tsunami

Origine: Franţa, pepiniera Escande E.A.R.L..

Pomul: vigoare medie, un comportament standard, cu ramuri verticale.

Fructul: mare, formă rotundă-ovală, culoarea portocalie acoperită cu roşu pe 60-70% din suprafaţă, pulpa este fermă suculentă şi dulce.

Aprecierea generală: Este unul din cele mai timpurii soiuri, epoca de recoltare 15-20 iunie.

Polenizatori: Big Red, Soledane, Pinkcot, Spring Blush.

Productivitatea este mare, fructele au un peduncul puternic. Soiul nu este pretenţios la cultivare.

Zona de cultivare: soiul este înregistrat pentru zona de Centru şi Sud al Republicii Moldova.

ORANGE RUBIS®

orange-rubis

Origine: Staţiunea Maillard, Franţa

Pomul: de vigoare mare, fructifică pe toată suprafaţa ramurilor.

Fructul: are formă alungită, culoare portocalie, 30-40% din suprafaţa fructelor sunt colorate în roşu. Gustul este foarte bun, aromat şi cu aciditate scăzută. Pieliţa este netedă, fara puf, fermitatea pulpei este medie.

Aprecierea generală: Productivitate ridicată şi constantă, epoca de recoltare 15-20 iunie, este autofertil şi adaptat în toate zonele climatice, şi la toate tipurile de coroană.

Zona de cultivare: soiul nu este înregistrat.

NOTĂ: Material elaborat de către Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Fructe „Moldova Fruct” în cadrul Programului „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare.

‹ adv ›
‹ adv ›

5 Comentarii

  1. Buna ziua !As dori sa cumpar cate 2 caisi din ficare soi ce se cultiva la d-voastra, achizionati din Franta.Va multumesc!

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›