‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 6 decembrie, 2024
-0.6 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriODA: 44 de noi antreprenori vor fi susținuți de stat și UE pentru inițierea...

ODA: 44 de noi antreprenori vor fi susținuți de stat și UE pentru inițierea sau dezvoltarea afacerilor

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

44 de noi companii vor primi finanțare nerambursabilă din partea statului și a Uniunii Europene pentru a investi în dezvoltarea, modernizarea, digitalizarea sau ecologizarea afacerilor.

Din numărul total de noi beneficiari, 17 activează în mediul rural, iar 27 își desfășoară activitatea în mediul urban. Dintre aceștia, 15 afaceri sunt gestionate de tineri și 15 de femei.

Antreprenorii vor accesa granturi de la 200 mii lei până la 2 milioane lei prin intermediul Programelor de stat – Start pentru Tineri, Programul de Atragere a Remitențelor în Economie PARE 1+2, Transformare digitală, Ecologizarea IMM  și Retehnologizare și Eficiență Energetică.

‹ adv ›

Suma totală a finanțarii nerambursabile constituie circa 19 milioane lei.

Investițiile care urmează a fi făcute vor fi direcționate pentru achziționarea echipamentelor și utilajelor, instalațiilor de valorificare a surselor de energie alternativă, înlocuirea echipamentelor curente cu altele mai performante, stație de epurare a apelor uzate, instalarea sistemului de filtrare a aerului, sistem de reciclare a apei, etc.

Directorul ODA, Dumitru Pîntea a informat antreprenorii cu cele mai noi inițiative guvernamentale privind susținerea accesului la finanțare, îndemnându-i să aplice și la alte instrumente de suport antreprenorial pentru a dezvolta afaceri sustenabile.

‹ adv ›

Managerii companiilor au fost familiarizați de către reprezentanții instituției cu prevederile contractuale și modul de interacționare ODA-Beneficiar. 

Ulterior, agenții economici vor semna contractele de colaborare pentru accesarea susținerii financiare nerambursabile prin intermediul programelor la care au depus proiectele investiționale.

Reprezentanții ODA, au informat antreprenorii cu cele mai recente inițiativele guvernamentale și europene privind susținerea accesului la finanțare, îndemnându-i să aplice și la alte instrumente de suport în afaceri pentru a deveni sustenabili pe piață.

‹ adv ›

Printre antreprenorii care au participat la sesiunea de orientare și informare privind relațiile contractuale ODA-beneficiari este Andrei Spînu din Măgdăcești, Criuleni, care a inițiat cu un an în urmă o afacere în domeniul producerii mobilei.

„Suntem la început de cale și orice susținere este binevenită. Din grantul de 200 mii lei, pe care îl vom accesa prin programul „Start pentru Tineri”, vom achiziționa utilaje necesare pentru dezvoltarea afacerii și anume, o mașină de bandat și o mașină de tăiat piese din lemn. Pe viitor ne propunem să deschidem un magazin de prezentare”, susține tânărul antreprenor.

Un alt agent economic, care va beneficia de finanțare nerambursabilă prin intermediul Programului de Retehnologizare și Eficiență Energetică, este Eugen Culim din Chișinău, managerul unei afaceri specializate în fabricarea de construcții metalice și părți componente ale structurilor metalice.

„Uzina noastră activează pe piață de 4 ani și avem 25 de angajați. Din grantul de circa 1,3 milioane lei vom moderniza o parte din utilajele necesare în fabricarea carcaselor pentru construcțiile industriale și a diferitor piese și blocuri de ancorare”.

Antreprenoarea Aliona Curchi din Telenești gestionează o afacere de familie și anume un cabinet stomatologic, în care sunt implicați o bună parte din membrii familiei. Grație mamei ei, care muncește în străinătate, a fost eligibilă pentru accesarea unui grant prin intermediul Programului de Atragere a Remitențelor în Economie PARE 1+2.

„Din grantul de circa 250 mii lei vom dota cabinetul cu aparate noi și performante. Ca urmare a achiziționării echipamentului vom putea extinde gama de sevicii”, a spus Aliona Curchi.

Reamintim faptul că depunerea proiectelor investiționale pentru accesarea de suport nerambursabil se desfășoară în regim continuu.

Pentru mai multe detalii despre programele de suport antreprenorial, accesați www.oda.md sau apelați Centrul de Consultanță Tel 022 22 57 99.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›