‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriIon Perju: „Prețul grâului scade, scumpirea pâinii este nejustificată”

Ion Perju: „Prețul grâului scade, scumpirea pâinii este nejustificată”

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

După informațiile apărute în presă precum că exporturile de grâu continuă, iar acest lucru a dus la majorarea prețului pâinii, ministrul agriculturii, Ion Perju a venit cu o reacție.

Potrivit acestuia, majorările prețului pâinii nu sunt justificate, în condițiile în care prețul grâului scade.

„Prețul pentru făina de calitate superioară pe piața internă este de 5,8 lei/kg, pentru făina de calitatea I – 5,6 lei/kg, iar pentru făina de calitatea a II-a – circa 5,3 lei/kg, comparativ cu 6,0 – 6,5 lei/kg – cifre prezentate de producătorii de făină autohtoni la începutul lunii martie. Prețul la grâu demonstrează o continuă tendință de diminuare, condiționând astfel și o micșorare a prețului la făină. Pe piața locală sunt propuse diverse cantități de grâu, cu un preț ce variază de la 3,80 lei/kg la 4,30 lei/kg, în funcție de calitate și volumele contractate”, explică Ion Perju.

Mai mult, potrivit MADRM, grâul din rezerva de stat eliberat de către Agenția Rezerve Materiale pentru a fi reîmprospătat a ajuns la companiile de panificație și morărit.

„S.A. Franzeluța (care ocupă o cotă considerabilă în producerea de panificație) nu a majorat prețurile și nici nu intenționează, dimpotrivă va crește volumul producției de pâine la prețurile curente. Ținând cont de consumul intern, conform mediei multianuale și balanței volumului de grâu disponibil în prezent pe piața internă, securitatea alimentară a țării este asigurată în totalitate, inclusiv, cu un stoc de peste 50 mii tone de grâu până la finalul anului agricol, pentru cultura grâului (30.06.21)”.

‹ adv ›

Datele MADRM arată că au fost semănate 318 mii ha cu grâu de toamnă, inclusiv datorită suportului acordat producătorilor afectați de secetă, care potrivit stării de moment, ar asigura un volum global de peste 1,2 mln tone.

„Complementar, la asigurarea securității alimentare a țării, sunt atribuite și aproximativ 60 mii ha de orz (47 mii ha de toamnă și circa 13 mii ha orz de primăvară), care de asemenea, sunt într-o stare de dezvoltare bună – și ar acoperi conform prognozelor necesitățile sectorului zootehnic pentru această cultură”.

În acest context, MADRM consideră nejustificată majorarea prețului la produsele de panificație de către unii agenți economici și rețele comerciale.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›