Cincisprezece companii din domeniile agroalimentar, fashion și creative vor avea posibilitatea să-și accelereze accesul pe piețele de export cu suportul Agenției de Investiții „Invest Moldova”, transmite Moldpres.
Proiectul de accelerare a exporturilor Creative Export a primit susținerea Agenției de Investiții. Parteneriatul permite posibilitatea de înregistrare în program a altor 15 companii din domeniile agroalimentar, fashion și creative.
Inițial, programul a fost lansat drept o inițiativă de accelerare a exporturilor doar pentru afacerile din industria creativă, susținut de proiectul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) „Dezvoltarea capacităților de export pe malurile Nistrului” (AdTrade) cu asistența financiară a Suediei și Marii Britanii.
În cadrul programului, beneficiarii vor avea acces la o platformă de educație în domeniul dezvoltării exporturilor și vor obține un pitch deck — cartea de vizită a companiei în format digital, care poate fi transmisă potențialilor parteneri.
Participanții vor beneficia de sporirea cunoștințelor și abilităților practice pentru pregătirea de export (analiza pieței de export, adaptarea proceselor de business pentru export etc.). Alt aspect important vizat în program este fortificarea capacităților de stabilire a parteneriatelor de afaceri pe o piață internațională.
În perioada octombrie-decembrie, participanții vor beneficia de acces la platforma online de educație în domeniul dezvoltării exporturilor; pregătirea companiei pentru prezentările B2B, prin intermediul sesiunilor de mentorat ş.a.
Creative Export este un program realizat de Centrul Industriilor Creative Artcor prelungit cu susținerea Agenției de Investiții „Invest Moldova”, lansat în cadrul proiectului PNUD „Dezvoltarea capacităților de export pe malurile Nistrului” (AdTrade) cu asistența financiară a Suediei și Marii Britanii.
Comentarii