Sistemul No-Till de lucrare a solului își demonstrează eficiența în fermele unde sunt respectate toate recomandările. Una dintre regulile de bază ale reușitei ține de asigurarea unor cantități suficiente de reziduuri pe suprafețele nelucrate.
Mai multe despre sistemul No-Till aflați în acest articol.
Solul are nevoie de acoperire. Paiele, cioclejii, frunzele, pănușile și alte parţi ale plantelor care rămân în câmp de la cultura precedentă sunt reziduuri importante pentru sol.
Influența diferitor niveluri de acoperire asupra solului
Fiecare specie de cultură lasă cantități diferite de resturi vegetale în urma cultivării. Aici, un rol foarte important îl are asolamentul ce ne permite să echilibrăm pe ani cantitățile de resturi formate.
Chiar din primii ani de trecere la sistemul de agricultura conservativă se recomandă producerea unei cantităţi
cât mai mari de reziduuri vegetale, dacă o permit condiţiile.
O cantitate de 6-10 t/ha de reziduuri ar fi optimal, inclusiv și cu masa vegetală a culturilor de acoperire.
Nu se recomandă arderea paielor! Paiele pot fi înstrăinate de pe câmp doar în condiţiile când cantitatea lor este prea mare și distribuirea lor uniformă este dificilă.
În medie, culturile produc cantități de resturi vegetale de: floarea-soarelui (4,3-5,9 t/ha), porumb pentru boabe (3,1-5,7 t/ha), grâu de toamnă (2,3-4,4 t/ha), mazăre pentru boabe (1,5-2,0 t/ha).
Distribuirea uniformă a reziduurilor – absolut necesară în agricultura conservativă
La culturile ce lasă miriște (în special la grâu, orz, ovăz, secară) începem gestionarea acestora odată cu recoltarea – după trecerea combinei rămân paiele.
Distribuiţi paiele cât mai uniform pe teren. Evitaţi oprirea combinei în lan în timpul recoltării. Când este necesar de a o opri, golirea acesteia se va face în timpul deplasării, nu după ce a fost oprită, pentru a evita formarea de grămezi de paie pe sol.
Evitaţi schimbarea direcţiei de înaintare a combinei atunci când vântul este puternic. Acesta va determina o distribuţie neuniformă a reziduurilor vegetale pe suprafaţa solului, chiar și atunci când combinele sunt dotate cu echipamente adecvate pentru distribuţia paielor, mai ales la culturile cu bobul mic.
Cea mai bună metodă este utilizarea distribuitoarelor de paie. Fiţi atenţi la repartizarea plevei! Dacă pleava nu este distribuită într-un mod corespunzător, probleme vor apărea pe parcursul întregii perioade de vegetaţie.
În primul rând, semănatul va fi de calitate proastă din cauza deplasării semănătorii prin cantități mari de pleacă, iar culturile vor răsări slab, plantele ar putea fi subțiri, mai sensibile la boli.
În rândurile de pleavă pot crește intensiv buruieni și samurasla.
Înălțimea recomandată a miriștii
Mulţi fermieri pentru a reține zăpada se străduiesc să lase cât mai multă miriște. Dacă rămâne prea multă, aceasta poate crea unele dificultăţi.
Cu cât semănătoarea are o capacitate mai mare de curăţare a mulciului din faţă, cu atât mai joasă poate fi lăsată miriștea. În general, fermierii care lasă miriștea la înălţimea de 25 cm obţin cele mai bune rezultate.
Înălţimea de cosire a miriștii este importantă. Cultura și cantitatea de masă vegetală formată determină care sunt variantele posibile. Dacă se va cosi miriștea la o înălţime joasă, atunci scade capacitatea de reţinere a zăpezii și, probabil, nu va fi posibil de acumulat mai multă apă.
Vedeți aici și un Studiu: No-Till vs Tehnologia Convențională de lucrare a solului. Ce arată rezultatele.
Cosirea la o înălţime prea mare va conduce la unele probleme legate de curăţarea boabelor. Miriștea protejează solul de eroziunea de vânt și reţine zăpada, dar descompunerea ei este destul de lentă, întrucât contactul dintre reziduurile de miriște și sol este limitat.
Aceasta duce la uscarea miriștii și micșorarea activităţii microorganismelor. Atunci când contactul dintre reziduurile de miriște și sol se mărește, datorită distribuirii minuţioase a paielor, viteza de descompunere crește, ceea ce sporește activitatea microorganismelor și accesibilitatea apei.
Dacă resturile din miriște sunt gestionate adecvat, problemele legate de boli, buruieni și dăunători rămân aceleași ca și în condiţiile agriculturii convenţionale.
Problemele legate de buruieni se pot agrava în condiţiile când paiele și pleava nu sunt distribuite uniform. De obicei, aceasta se întâmplă când, în condiţii mai reci, sub „plapuma” din reziduuri vegetale, culturile răsar mai încet și sunt mai des afectate de boli.
Dacă în tehnologia conservativă (la fel ca și în cea tradiţională) apar probleme din cauza bolilor, aceasta este un indicator că nu a fost respectat asolamentul.
În contextul culturilor care lasă cantităţi nu prea mari de reziduuri, cum sunt: rapiţa, soia, mazărea, muștarul și inul, nu este necesară o gestionare specială a reziduurilor.
La recoltarea acestor culturi trebuie să ne conducem de regulile expuse mai sus: distribuirea uniformă a reziduurilor în lăţimea de lucru a secerătoarei; evitarea grămezilor, brazdelor și nu este nevoie de mărunţire.
Unii practicieni recomandă la recoltarea porumbului pentru boabe dezicerea de la mărunţirea reziduurilor. Cel mai bine este a recolta doar știuleţii, iar tulpinile să rămână în câmp nemărunţite.
Astfel, sunt câteva avantaje: recolta se realizează mai rapid, mai mică este sarcina pe combină și, respectiv, mai puţine resurse vor fi cheltuite pentru carburanţi, piese de schimb, se va economisi timp.
Tulpinile de porumb rămase vertical, în timpul iernii vor acumula o cantitate maximă de zăpadă. Semănătoarea mai ușor va tăia reziduurile vegetale nemărunţite, iar cele mărunţite vor fi deplasate în rândul semănat.
Cât de ascuţit nu ar fi discul brăzdarului, totuși legile fizicii nu pot fi evitate: cu cât suprafaţa de sprijin a reziduurilor faţă de sol va fi mai mare, cu atât mai ușor vor fi tăiate acestea.
Cu cât suprafaţa de suport va fi mai mică, cu atât mai mult va crește probabilitatea ca brăzdarul să nu taie reziduurile vegetale, dar să le împingă în rigolă, creând probleme la germinare.
Pentru fermierii începători în sistemul No-tillage varianta
cea mai bună ar fi mărunţirea minuţioasă a reziduurilor de porumb (ori cu combina, ori cu tocătorul și utilizarea semănătorilor cu tot setul de utilaje pentru semănatul calitativ).
Organele de curăţare a reziduurilor vor fi urmate de un disc deschizător, care, la rândul său, va fi urmat de brăzdarul de deschidere a rigolei.
Reziduurile de floarea-soarelui pot fi mărunţite cu tocătorul și distribuite uniform pe suprafaţa solului. Astfel, ele vor avea un contact direct cu solul umed care va contribui la descompunerea rapidă a reziduurilor.
Lăsate vertical, ele vor reţine mai bine zăpada și se vor descompune mai lent. Practicarea unui asolament raţional prevede alternarea diferitor grupe de culturi.
Raportul de carbon și azot din resturile vegetale – de ce e important să-l cunoaștem
Reziduurile vegetale ale plantelor cultivate au un raport între carbon și azot (C : N), care reprezintă un raport dintre masa carbonului faţă de masa azotului dintr-o substanţă. De exemplu, un raport C : N de 10 : 1 indică faptul că există zece unităţi de carbon pentru fiecare unitate de azot în substanţă dată.
Raportul C : N în reziduurile plantelor cultivate, microorganisme și sol
Deoarece raportul C : N a oricărei substanţe din sol și de pe suprafaţa lui poate avea un efect semnificativ asupra
acoperirii solului, este important să înţelegem
raporturile când planificăm asolamentele în agricultura conservativă și, respectiv, culturile de acoperire.
Microorganismele din sol au un raport C : N aproape de 8 : 1. Ele trebuie să dobândească suficient carbon și azot din mediul în care trăiesc pentru a menţine raportul de carbon și azot în corpurile lor.
Microorganismele din sol ard carbonul ca sursă de energie, evident nu tot carbonul consumat din sol rămâne în corpul lor, o anumită parte se pierde în formă de dioxid de carbon în timpul respiraţiei.
Totodată, pentru a dobândi carbon și azot, un microorganism trebuie să rămână viu (întreţinere corporală + energie), are nevoie de o dietă cu un raport C : N apropiat de 24 : 1, cu 16 părţi de carbon utilizate pentru energie și opt unităţi pentru întreţinere.
De exemplu, dacă la suprafaţa solului am lăsa fânul de lucernă (raportul C : N de 25 : 1), microorganismele din sol îl vor consuma relativ repede și solul va rămâne în curând dezgolit, fără protecţie, deoarece fânul are un raport dintre carbon și azot aproape perfect, de care microorganismele au nevoie (24 : 1).
Ce s-ar întâmpla dacă vom lasă la suprafaţa solului, să zicem, paiele de grâu cu un C : N de 80 : 1? Deoarece microorganismele din sol au nevoie de o dietă perfect echilibrată, iar paiele de grâu conţin un raport mai mare de carbon faţă de azot decât 24 : 1, microorganismele vor trebui să găsească o sursă de azot suplimentar pentru a consuma paiele de grâu.
Azotul suplimentar va trebui să provină din orice sursă de azot în exces, disponibilă în sol. Microorganismele vor descompune lent paiele de grâu și solul se va menţine acoperit o perioadă mai îndelungată.
Astfel, reziduurile vegetale ale plantelor leguminoase și crucifere (muștar; rapiţa) sunt descompuse repede de microorganisme și nu se acumulează la suprafaţa solului.
Reziduurile cerealelor și ale porumbului sunt descompuse mai lent de către microorganisme și se acumulează la suprafaţa solului.
Pentru a spori procesul de degradare a celulozei tot mai larg în practica agricolă se folosesc preparatele microbiene care constau din diferite amestecuri de microorganisme care folosesc în calitate de sursă de hrană reziduurile vegetale și, totodată, fixează azotul atmosferic.
Procentul de acoperire cu reziduuri faţă de greutatea reziduurilor la diferite culturi*
Bibliografie: Agricultura Conservativă, Autori: Boris Boincean,
Leonid Voloșciuc, Mihail Rurac, Iurie Hurmuzachi, Grigore Baltag.
Comentarii