Conducerea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare în comun cu cea a Agenției pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii au avut o ședință, astăzi, cu Agenția Japoneză de Cooperare Internațională (JICA).
Părțile au discutat despre prioritățile ministerului în vederea soluționării celor mai stringente probleme din sectorul agricol.
În context, ministrul Vladimir Bolea a exprimat gratitudine poporului și Guvernului nipon pentru asistența semnificativă oferită țării noastre de-a lungul anilor, în sectorul agroindustrial.
La rândul său, Sugimoto Satoshi, reprezentantul permanent al JICA în Moldova și Ucraina, a declarat că Guvernul nipon este deschis pentru a extinde suportul, iar JICA manifestă disponibilitate pentru a coopera la identificarea, pregătirea și implementarea unor noi proiecte.
Totodată, a menționat că suportul va fi fundamentat pe setul de priorități strategice de dezvoltare a agriculturii naționale.
În scopul îmbunătăţirii situației din sectorul agricol, conducerea MAIA a propus să intensifice cooperarea cu partea niponă prin următoarele acțiuni comune:
- dezvoltarea sistemului de irigare la scară mică și mare;
- digitalizarea proceselor agricole;
- dezvoltarea instrumentelor de finanțare a panourilor fotovoltaice;
- dezvoltarea învățământului și a cercetării în sector.
Astfel, în perioada următoare, vor fi realizate analize și purtate discuții pentru identificarea unor noi instrumente prin intermediul ADMA de finanțare a sistemelor de irigare și a panourilor fotovoltaice, pentru dezvoltarea registrului agricol național și pentru fortificarea potențialului învățământului agricol.
Comentarii