Sistemul BBCH este utilizat pentru a identifica etapele de dezvoltare fenologică ale plantelor, adică fenofazele. Acesta a devenit popular, astfel încât în prezent „BBCH-scale” este cea mai utilizată codificare pentru fenofaze.
Abrevierea BBCH derivă din numele părților interesate care au participat inițial la elaborarea sistemului: „Biologische Bundesanstalt, Bundessortenamt und CHemische Industrie”. Se presupune că abrevierea reprezintă neoficial cele patru companii care i-au sponsorizat inițial dezvoltarea (Bayer, BASF, Ciba-Geigy și Hoechst).
Cunoașterea și stabilirea fenofazei plantei este importantă pentru fermieri în contextul în care permite realizarea anumitor lucrări, operațiuni în momentul optim, spre exemplu cum ar fi combaterea bolilor, dăunătorilor, tăierile.
Fenofazele reflectă influența factorilor meteorologici asupra dezvoltării vegetative și generative a plantelor. Fiecare specie trece prin zeci de fenofaze pe parcursul perioadei de vegetație.
În continuare, vorbim despre principalele fenofaze ale pomilor la specii sâmburoase în sistemul BBCH:
0 Dezvoltarea/evoluția mugurilor
Atunci când vorbim despre dezvoltarea/evoluția mugurilor trebuie să cunoaștem că la speciile sâmburoase mugurii pot fi de două tipuri: muguri vegetativi și generativi.
Din mugurii generativi, numiți și floriferi se dezvoltă florile, respectiv se formează recolta, iar din cei vegetativi, numiți și foliari, se dezvoltă frunze și lăstari.
În cazul speciilor sămânțoase, întâlnim muguri micști – din care se dezvoltă frunze și inflorescența și vegetativi.
BBCH 00 – în această fenofază mugurii vegetativi și generativi la sâmburoase și micști și vegetativi la sămânțoase se află în repaus total, sunt închiși. Solzii sunt de culoare maro-închis.
BBCH 01 – reflectă dezmugurirea mugurilor vegetativi. Aceștia devin mai umflați și se alungesc, devin vizibili solzii maro deschis, solzii de culoare închisă se depărtează.
BBCH 03 – fenofaza reflectă la pomi finalul dezmuguritului mugurilor vegetativi, cunoscută și ca umflarea mugurilor. Solzii sunt separați, deschiși la culoare, în vârf apar frunzulițele.
BBCH 09 – în vârful mugurilor apar frunzulițe verzi, solzii maro au căzut. Mugurii sunt închiși de bracteele verde deschis.
V-ar putea plăcea și articolul despre Cum deosebim ramurile de rod la sâmburoase.
1 Dezvoltarea/evoluția frunzelor
BBCH 10 – bracteele verzi ale mugurelui se deschid, apar frunzulițele.
BBCH 11 – apar primele frunze desfăcute, se observă axa dezvoltării lăstarului.
BBCH 15 – Mai multe frunze desfăcute, încă nu la dimensiunea maximă.
BBCH 19 – prima frunză este total dezvoltată.
3 Dezvoltarea evoluția lăstarilor
BBCH 31 – Începutul creșterii lăstarilor: vizibile axele lăstarilor în curs de dezvoltare.
BBCH 32 – lăstarii au atins aproximativ 20% din lungimea finală.
BBCH 33 – lăstarii au atins aproximativ 30% din lungimea finală.
Dezvoltarea continuă și în următoarele etale.
BBCH 39 – lăstarii au atins aproximativ 90% din lungimea finală.
5 Apariția/evoluția inflorescențelor
Codificările din această perioadă reflectă etapele evoluției inflorescențelor, florilor.
BBCH 51 – umflarea mugurilor florali la sâmburoase. Mugurii sunt încă închiși, însă se observă pe solzi pete deschise.
BBCH 52 – sfârșitul umflării mugurilor: solzi au culoare deschisă vizibili cu părți acoperite dens de perișori.
BBCH 53 – dezmuguritul. Solzii crapă și apar bracteele verde deschis (frunzișoarele ce se află la baza florilor, inflorescențelor).
BBCH 54 – inflorescența e închisă de bracteele verde deschis.
BBCH 55 – mugurii florali se află în faza de buton verde. Floarea este închisă, acoperită total de sepalele verzi și închise, iar codița viitorului fruct este scurtă, sepalele sunt verzi, puțin deschise.
BBCH 56 – continuă fenofaza de buton verde. Bobocii florali verzi sunt vizibili și separați, puțin deschiși, floarea este închisă, acoperită de sepale, iar codița este alungită.
BBCH 57 – buton alb/roz. În această fază se observă vârful petalelor alb/roz, iar sepalele sunt deschise.
BBCH 59 – buton alb/roz – bobocul floral are forma unei mingi alb/roz, acesta stă aproape să înflorească.
6 Înflorirea
BBCH 60 – prima floare este deschisă.
BBCH 61 – începutul înfloririi: aproximativ 10% din flori se deschid.
BBCH 62 – aproximativ 20% din flori se deschid.
BBCH 63 – aproximativ 30% din flori se deschid.
BBCH 64 – aproximativ 40% din flori se deschid.
BBCH 65 – înflorire completă: cel puțin 50% din flori se deschid, primele petale cad.
BBCH 67 – scuturatul petalelor. Majoritatea petalelor au căzut.
BBCH 69 – toate petalele au scăzut.
7 Dezvoltarea fructelor
BBCH 71 – dimensiunea fructelor de până la 10 mm; prima cădere a fructelor după înflorire.
BBCH 72 – ovarul verde al fructului este înconjurat de sepale uscate, sepalele încep să scadă.
BBCH 73 – a doua scuturare a fructelor.
BBCH 75 – fructele au jumătate din dimensiunea lor la maturitate.
BBCH 76 – fructele au 60% din dimensiunea lor la maturitate.
BBCH 77 – fructele au 70% din dimensiunea lor la maturitate.
BBCH 78 – fructele au 80% din dimensiunea lor la maturitate.
BBCH 79 – fructele au 90% din dimensiunea lor la maturitate.
8 Maturizarea fructelor și a semințelor
BBCH 81 – începutul coacerii: prima apariție a culorii specifice soiului.
BBCH 85 – maturare avansată: creșterea intensității culorii specifice soiului.
BBCH 87 – fructele ating maturitatea tehnologică, de recoltare.
BBCH 89 – fructe coapte pentru consum: fructele au gust și fermitate tipice.
9 Senescența, începutul repausului vegetativ
BBCH 91 – creșterea lăstarilor a fost finalizată, frunzele sunt încă complet verzi.
BBCH 92 – frunzele încep să se îngălbenească, să se înroșească.
BBCH 93 – începutul căderii frunzelor.
BBCH 95 – 50% din frunze decolorate.
BBCH 97 – toate frunzele au căzut.
V-ar putea plăcea și articolul despre Tăierile în livezi de sâmburoase – sfaturi utile.
Comentarii