Crearea Camerelor agricole de nivel național și local, menite să-i ajute pe fermieri să acceseze fonduri externe, a fost subiectul întrevederi dintre Diana Coșalîc, directorul adjunct al AIPA și reprezentații Proiectului de Competitivitate și Reziliență Rurală (PCRR), finanțat de USAID în Moldova.
Necesitatea stringentă a fermierilor de a accesa servicii calitative de consultanță agricolă apare în contextul în care, pentru a-și exercita meseria, aceștia au nevoie atât de cunoștințe specifice domeniului agricol – spre exemplu, diagnosticarea și combaterea unor boli sau dăunători, cât și de competențe ce țin de managementul unei afaceri în domeniu, precum întocmirea unui studiu de fezabilitate pentru obținerea unui credit, sau accesarea subvențiilor.
În acest context, serviciile de consultanță agricolă reprezintă un element vital în domeniul transferului informațional și tehnologic în agricultură oferind fermierilor informații ce pot contribui la îmbunătățirea nivelului de trai al acestora și al populației din mediul rural.
Camerele agricole vor pune la dispoziția agricultorilor un spectru larg de servicii și îi va instrui cum să gestioneze corect fondurile externe și afacerea.
Studiul prezentat de PCRR, urmărește o analiză detaliată a modelelor dezvoltate de alte state în domeniul consultanței agricole, modele relevante pentru a contura câteva propuneri de politică publică pentru perioada care va urma.
Concluziile celor prezenți la dialog au arătat că, în Moldova, consolidarea unui sistem de consultanță agricolă funcțional și performant reprezintă o urgență imperativă, nu doar din perspectiva nevoilor de dezvoltare a fermierilor, ci și din însuși accesul Moldovei la viitoarele fonduri de preaderare pentru agricultură.
Diana Coșalîc a specificat că, planul de acțiuni al Guvernului Republicii Moldova pentru anul 2023, la capitolul agricultură, prevede îmbunătățirea mecanismelor de subvenționare, astfel încât să fie susținute preponderent întreprinderile micro, mici și mijlocii.
Dar și încurajarea creșterii competitivității și productivității agricole, dezvoltarea domeniilor cu valoare adăugată, cu potențial de export, încurajarea asocierii fermierilor în cooperative și diversificarea activităților economice rurale.
Comentarii