Un grup de fermieri a obținut finanțare pentru reconstrucția unui bazin de acumulare: Fără o sursă bună de apă, nu putem dezvolta un sector agricol competitiv
„Unindu-ne forțele, colaborând cu mediul de afaceri reușim să realizăm lucruri frumoase și necesare pentru întreaga localitate”, susține Ivan Cuhari, primarul localității Unguri din raionul Ocnița, unde grupul client, format din 8 agenți economici, a reușit să reconstruiască bazinul pentru captarea apei pentru irigare.
În anul 2022, proiectul grupului client a fost dat în exploatare, iar exemplul lor a fost preluat și de alți fermieri din satul Unguri, care au depus deja un nou dosar de participare în cadrul programului de finanțare a proiectelor de infrastructură publică, gestionat de UCIP IFAD.
Reconstrucția bazinului de acumulare era o necesitate acută pentru producătorii agricoli din zonă, care, în mare parte, se ocupă cu creșterea fructelor, iar accesul la irigare vine să reducă considerabil reziliența față de condițiile climaterice și în special, la secetele, care sunt tot mai frecvente în ultimii ani.
Primarul spune că, atunci când a aflat despre oportunitățile oferite de Programele IFAD, a discutat cu agenții economici din localitate și au decis să participe neapărat la acest program.
Ivan Cuhari susține că fermierii au conștientizat că neavând acces la apă, nu vor putea dezvolta afacerile lor, nu vor putea produce fructe și legume, în consecință, vor avea de suferit nu doar ei, ci și economia localității.
Lacul de acumulare a fost dat în exploatare în toamna anului 2022, iar la moment se acumulează apa, care va fi ulterior folosită pentru irigarea livezilor din zona dată.
Maxim Valean, reprezentantul grupului client, ne-a povestit că, acum 5 ani a beneficiat de un alt program implementat de UCIP IFAD, unde a avut posibilitatea să acceseze un credit pentru tineri și a procurat tehnică agricolă.
Fermierul este convins că odată cu dezvoltarea afacerilor în mediu rural, tinerii vor fi motivați să rămână acasă.
Întreprinderile grupului client sunt specializate în creșterea fructelor și au cumulativ angajați permanenți circa 37 de persoane. Împreună gestionează 198 de ha de teren agricol.
‹ adv ›
De menționat că, la bazinul de acumulare restabilit cu suportul IFAD au acces nu doar membri grupului client, dar și deținătorii de animale din sat și a terenurilor amplasate în apropierea iazului.
Comentarii