Cel puțin 50 de afaceri din domeniul turismului vor putea beneficia de susținere financiară nerambursabilă, în următorii 3 ani, prin intermediul „Programului de sprijin pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii în domeniul turismului”.
Programul a fost lansat astăzi, 22 septembrie, la o pensiune turistică din Butuceni, în prezența reprezentanților Guvernului, Delegației Uniunii Europene și asociațiilor de profil.
Noul instrument de suport antreprenorial, susținut din bugetul de stat și fondurile Uniunii Europene, este direcționat pentru solicitanții care desfășoară activități antreprenoriale în turism sau sectoare conexe, cu potențial pentru organizarea de activități turistice în sate, comune și orașe cu o populație de până la 30.000 de locuitori.
Programul este implementat de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) cu susținerea Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării și Ministerului Culturii.
Prezent la eveniment, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Jānis Mažeiks a declarat:
Dumitru Pîntea, directorul ODA a specificat că noul program va stimula dezvoltarea afacerilor în domeniul turistic.
Programul are trei componente: informare și promovare, sprijin financiar nerambursabil și monitorizare și evaluare. Bugetul programului este de circa 30 de milioane de lei pentru o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea de a fi completat cu fonduri de la donatori locali și străini.
Depunerea dosarelor pentru accesarea de granturi este realizată în regim online, completând formularul de pe acest link.
Menționăm că, Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, instituție publică fondată de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, a semnat un contract de grant cu Uniunea Europeană de finanțare a programelor de suport ODA, în valoare totală de 8 milioane euro, pentru o perioadă de 3 ani.
Din bugetul total, circa 500.000 de euro, sunt destinați Programului de sprijin pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, în domeniul turismului rural.
Comentarii