Fătarea vacilor în orice fermă implică asigurarea condițiilor corespunzătoare animalelor, astfel încât să reducem la minim riscurile asociate procesului.
În acest articolul discutăm despre modul în care trebuie organizat procesul de fătare astfel încât să fie controlat, dar și problemele asociate fătării vacilor.
De fătarea bine gestionată va depinde cantitatea de medicamente pe care o veți folosi în primele zile după fătare și de cât de repede vacile vor fi gata pentru însămânțare, cât și aspecte generale, cum ar fi productivitatea vacii și în ce zi și cu ce productivitate va atinge vârful lactației.
Durata gestației la vaci
Pentru cei mai curioși, prezint tabelul „Durata gestației la diferite rase de vaci de lapte”. Puteți să-l folosiți pentru lucrul dumneavoastră, iar dacă aveți întrebări, întrebați-mă, vă voi răspunde cu drag.
Semnele fătării la vaci
Principalii „prevestitori” ai fătării la vaci sunt: schimbarea unghiului articulației lombosacrale (se mai spune că se modifică unghiul sacrovertebral), umflarea vulvei, apetitul scade sau dispare, vaca devine puțin neliniștită și încearcă să se întindă pe o parte, dopul mucos de canalul cervical (dopul de sarcină) se lichefiază, apoi iese din organele genitale.
Umflarea severă a ugerului, mai ales la juninci, adică în timpul primei fătări. Am întâlnit în unele cărți și faptul că înainte de fătare la vaci se constată o scădere a temperaturii corpului. Atunci când am să verific acest fapt, voi scrie dacă este adevărat și dacă poate fi folosit în practică în fermă.
Oameni de știință germani sau britanici au stabilit că durata și activitatea de rumegare pot fi folosite și pentru a prognoza începutul fătării. Nu am încredere prea mare în aceștia, dar, în opinia mea, fenomenul este interesant.
Monitorizarea vacilor în timpul fătărilor
Una dintre cele mai importante reguli de bază este – că vaca fată singură și numai o persoană se ocupă de fătare. Acest lucru nu depinde de mărimea fermei, cu cât sunt mai puțini oameni, cu atât vacile sunt mai sănătoase și va fi mai bine pentru toată lumea.
Există un simplu adevăr, dacă muncitorul care este acolo va fi singur la fătare, el devine responsabil de sănătatea și viața vacii și vițelului nou-născut. Astfel, fătarea patologică sau complicată va dispărea imediat și vacile vor făta foarte ușor, dar în condiția managementului adecvat al ciclului fiziologic și tehnologic al vacii.
Vițelul se naște în mod normal cu picioarele din față și capul înainte, aceasta este o prezentare normală, orice altă prezentare fetală este considerată patologică și necesită ajutor.
Prezentarea pelviană (posterioară) este una dintre cele mai neplăcute, deoarece majoritatea experților și practicilor o consideră „normală”, dar din moment ce cordonul ombilical în timpul de așa fel de fătări este comprimat de oasele pelviene cu mult înainte de a ieși fătul și vițelul începe să încerce reflexiv să respire, dar nu o poate face, este o cale directă către hipoxie și chiar moartea lui.
Acum, am să vă reamintesc încă o dată că pentru prezentarea pelviană se acordă ajutor imediat, fără așteptare și fără întârziere.
Este necesar să trageți vițelul numai când vaca împinge (adică este în fază de contracție) și este necesar să trageți în direcția numai în jos, și numai apoi, alternând în părți, dând greutate pe rând pe piciorușul drept și pe piciorușul stâng, iar după ieșire de toracele vițelului.
Dați vacii un minut să se odihnească, iar pe cealaltă parte a vițelului, vaca o poate naște deja singură.
Asistentul #1 la fătare este doar – lubrifiantul, un ajutor foarte util și eficient.
Așteptarea voluntară după apariția sacului amniotic și a ongloanelor vițelului pentru vaci este de 60 de minute, pentru juninci este – 90 de minute. Dacă vițelul nu se naște în acest timp, este necesar să se efectueze un audit al prezentării fetale (în practică se poate și mai devreme).
Pentru a minimiza traumele membrelor vițelului, la gambe lațurile obstetricale trebuie să se aplice corect, folosind două noduri – unul înainte și unul după articulația gleznei.
Mai există încă un mit foarte dăunător conform căruia, în timpul fătării, lichidul fetal poate intra în căile respiratorii ale vițelului, dar, asta este un MIT periculos. După nașterea unui vițel, NU-l scuturați cu capul în jos pentru că ceva cică trebuie să se scurgă din căile respiratorii.
Repet încă o dată, acesta este un mit care este încă prezent la ferme și este foarte înrădăcinat. Vițeii nu respiră în canalul de naștere, nu pot inspira nici pe jumătate, nici foarte puțin și de aceea lichidul nu poate ajunge în căile respiratorii, acolo poate fi un pic de mucus.
Dacă îl veți scutura cu capul în jos, veți provoca presiune asupra diafragmei care va îngreuna respirația. Curățați mai bine nasul de mucus, ei bine, încă îl puteți „gâdili” în nări cu un pai să strănute vițelul și asta va fi mai util.
Poziția corectă pentru resuscitarea vițeilor slabi imediat după naștere va fi: vițelul se află pe piept, picioarele anterioare cât mai aproape de corpul și picioarele posterioare extinse de-a lungul trunchiului înainte, acest lucru va ușura presiunea organelor interne asupra corpului de diafragmă.
Dacă s-a născut un vițel de dimensiuni mici (are o greutate mai mică decât de obicei) și dacă s-a născut, de asemenea, puțin mai devreme decât de obicei, atunci poate trebuie un pic de așteptat, deoarece poate exista încă un alt vițel din gemeni, sau conform protocolului, faceți o verificare și atunci deja conform rezultatelor sale, acordați asistență dacă este necesar.
Probleme după fătare la vaci
În țarcul de fătare trebuie deja să fie finalizate toate lucrările preventive privind prevenirea metritei, care poate apărea în perioada post-fătare, dar, în viitor, dacă nu vă băgați „acolo” (iar „acolo” nu se poate să vă băgați cu nimic), atunci o astfel de boală precum metrita nu va fi o problemă.
Prin urmare, prevenirea metritei în timpul procesului de fătare este o chestiune strategică foarte importantă.
Citiți mai multe despre Endometrita – boală întâlnită frecvent la vaci după fătare.
Cel mai important lucru este ca vaca în timpul fătării să fie în liniște mare (maximal cât se poate) și toată asistența la fătare să fie aseptică și aceste lucruri sunt – posibile!
În 99% din cazurile de naștere a vițeilor morți-născuți, vițeii erau în viață la începutul procesului de naștere. De aceea, este foarte important să existe un protocol de fătare corect, deoarece bolile care ar avea semne clinice precum – nașterea vițeilor morți-născuți (la timp, bineînțeles) în practică aproape că nu există, așa că, din nou, doar erorile tehnologice ar putea fi cauza și atât.
Cea mai mare greșeala și cel mai mare rău pe care îl puteți face unei vaci care tocmai a fătat este să îi dați ei un „energetic” sau orice ce vând comercianții pentru vaci. Sincer, mă mir mereu că cineva mai vinde așa produse, dar înfricoșător este că sunt cumpărate și folosite aceste băuturi „energetice”.
Acestea pot să declanșeze cetoza, iar oamenii continuă să creadă într-un supliment miraculos și în proprietatea miraculoasă a „energeticului” după fătare și absolut nu vor să analizeze aspecte deja existente care au dovedit lipsa efectului pozitiv, și despre dauna organismului din această „manipulare”.
Citiți mai multe despre Cetoza alimentară a vacilor – boala managementului defectuos.
Și, de asemenea, aș sfătui să selectați un taur de reproducție pentru însămânțare cu o astfel de caracteristică selecționară precum – ușurința fătării vacilor care au fost fecundate de acest taur.
La sfârșit, tradițional, un bonus, ceva interesant și important – știați că se dovedește că este posibil să controlezi un astfel de moment precum timpul fătării? Adică puteți „comanda” ca fătarea să aibă loc noaptea sau ziua.
Fermierii trebuie să aibă un protocol bun, modern și corect de fătare în ferma lor, să instruiască personalul care lucrează în procesul de fătare și să aibă un algoritm de luare a deciziilor privind ajutorul vacilor și vițeilor, să reducă incidența de metrită, de naștere a vițeilor morți-născuți și de diaree la viței.
Comentarii