Gărgărița tulpinilor de rapiță sau Ceutorhynchus napi este un dăunător prezent în Moldova și România în toate zonele de cultivare a rapiței.
Gărgărița tulpinilor de rapiță este o specie oligofagă, preferând culturile de rapiță, conopidă, varză, la care, mai ales în ultimii ani cu o climă favorabilă dezvoltării, produce pagube importante.
Factorii climatici influențează foarte mult apariția și activitatea gărgărițelor în câmp (temperatura, umiditatea, precipitațiile).
Gărgărița tulpinilor de rapiță – modul de atac
Adulții hibernanți rod perforații marginale în limbul foliar și vârful tulpinilor. Larvele rod galerii descendente ori ascendente în măduva tulpinilor, determinând deformarea și răsucirea longitudinală a acestora.
Plantele atacate ramifică puternic, stagnează în crestere și nu formează silicve sau acestea sunt seci, cu semințe de slabă calitate.
Primăvara, când temperatura depășește 9 grade C, după o perioada de zbor, hrănire și copulație de 25-30 zile, femelele depun ouăle în măduva tulpinii plantelor gazdă.
O femela depune 15-60 ouă. Primele larve apar în aprilie, iar dezvoltarea completă a acestora are loc în 30-40 zile, după care părăsesc tulpinile și migreaza în sol la 4-6 cm adâncime.
În sol larvele se transformă în pupe și dupa circa 30 de zile in insecte adulte, dar rămân in diapauză pana la sfârșitul toamnei când, părăsind coconii nimfali, urcă la suprafață, la baza plantelor și hibernează.
Gărgărița tulpinilor de rapiță – combatere
Pentru stabilirea momentului optim de aplicare a tratamentelor este foarte importantă monitorizarea dăunătorului, deoarece prezența acestuia depinde direct de condițiile din câmp.
Unul dintre cele mai noi și performante produse recent apărute pe piață pentru combaterea gărgăriței tulpinilor de rapiță este Sivanto® Energy 85 EC – insecticid ce acţionează prin contact şi ingestie asupra insectelor în stadiul de larve, cât şi ca adulţi.
Sivanto® Energy a fost recent lansat pe piața din Republica Moldova. Vezi mai multe despre Inovații Bayer 2024: Primul hibrid de floarea soarelui – Ellenis CLP, fungicide și insecticide cu noi substanțe active.
Produsul are o activitate sistemică şi de lungă durată în plante, fiind eficace în combaterea unei game largi de insecte, în special insecte cu aparatul bucal pentru înţepat şi supt.
Sivanto® Energy 85 EC conţine o combinație de două substanțe active: deltametrin, un piretroid de sinteză și nouă substanţă activă flupiradifuron, aparţinând clasei chimice butenolide.
Efectul asupra insectelor se manifestă prin perturbarea ireversibilă a funcţiilor vitale ale centrilor lor nervoşi, efect ce conduce la încetarea hrănirii (după 1-2 ore) şi în final la moartea lor.
Pentru combaterea gărgăriței tulpinilor de rapiţă Sivanto® Energy 85 EC poate fi aplicat în fenofazele BBCH 30-39 0,75 l/ha, BBCH 71-79 în doză de 0,5 l/ha (eficient și în combaterea țânțarului silicvelor).
Tratamentele se fac la depășirea pragului economic de dăunare.
Pentru mai multe detalii despre momentul optim de aplicare și produs, apelați la reprezentanții Bayer în Moldova, accesând acest link sau la numerele de telefon: Reprezentant Regiunea Sud, 069720006 – Radu, Reprezentant Regiunea Centru-Nord 068688476 – Eugen sau 060762999.