‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
2.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleCum să udăm grădina cu legume mai rar - vezi 8 metode utile

Cum să udăm grădina cu legume mai rar – vezi 8 metode utile

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Umiditatea și sănătatea solului sunt cruciale în asigurarea unor plante sănătoase, tolerante sau mai rezistente la principalele provocări.

Iar atunci când vorbim de verile în mare parte secetoase, pe lângă irigare, crucială devine și asigurarea condițiilor și a unui sol capabil să mențină apa o durată mai lungă de timp, astfel încât udările să fie realizate mai rar.

Dacă vă este interesant acest subiect, puteți lua în calcul următoarele recomandări pentru a realiza mai rar udările în grădina cu legume sau flori:

‹ adv ›

1. Îmbunătățiți structura solului

Primăvara, atunci când afânați solul, adăugați în sol mraniță sau compost. Cu cât există mai multă materie organică în sol, cu atât acesta reține mai bine umiditatea.

De asemenea, este util să creați condiții favorabile pentru râme și alte microorganisme pentru a îmbunătăți structura solului. Acest lucru se poate realiza prin adăugarea materiei organice, semănarea îngrășămintelor verzi și evitarea lucrărilor agresive ale solului.

2. Mulciți solul

mulci legume

Aceasta este, probabil, cea mai populară și mai accesibilă modalitate de a conserva umiditatea pe parcelă. Materialul de mulcire nu numai că reduce evaporarea, dar împiedică și creșterea buruienilor.

‹ adv ›

Rumegușul, paiele, fânul, scoarța mărunțită, argila expandată decorativă înfrumusețează parcelele de legume sau flori și le protejează.

Solul se mulcește toamna și primăvara, când este suficient de umed.

Folia protectoare este, de asemenea, un mod excelent de a reține umiditatea, dar face ca plantele să arate mai puțin atractive.

‹ adv ›

Citiți mai multe despre Mulcirea culturilor de legume. 7 metode, avantaje și sfaturi.

3. Udați plantele la momentul potrivit

udare legume

Cel mai bun timp pentru a uda plantele este dimineața, când apa se evaporă mai greu. Încercați să udați plantele la rădăcină și nu pe frunze.

Acest lucru vă va ajuta inclusiv să evitați favorizarea apariției unor boli fungice. Unii grădinari preferă să ude seara, dar atunci este posibil ca solul să nu aibă timp suficient să absoarbă apa înainte ca temperatura aerului să înceapă să scadă.

Odată cu creșterea umidității, culturile horticole sunt adesea atacate de melci. Pentru udare, cel mai bine este să folosiți apă de ploaie colectată în prealabil.

În plus, apa utilizată pentru udări nu trebuie să nu fie rece.

Citiți mai multe despre Cum udăm corect legumele – sfaturi pentru recolte bune.

4. Alegeți speciile sau varietățile potrivite

Nu mergeți împotriva naturii și nu încercați să cultivați culturi iubitoare de umiditate pe un sol uscat. Cultivați acele plante sau varietăți, care sunt potrivite pentru zona dumneavoastră.

În ciuda faptului că multe soiuri sau hibrizi vă par atractive, dacă nu le puteți asigura condițiile necesare, cel mai bine este să optați pentru opțiunile robuste, mai rezistente, astfel și dezamăgiri vor fi mai puține.

5. Combateți buruienile

Buruienile sunt concurenți direcți ai culturilor legumicole și decorative în lupta pentru umiditatea vitală, dar și spațiul pentru dezvoltare sau nutrienți. Pentru a elimina „dușmanii”, nu uitați de prașile și mulcirea regulată, despre care am menționat mai sus.

6. Plantați plantele la distanță cuvenită

Plantațiile dense rețin mai bine umiditatea în sol, protejându-i suprafața și reducând astfel evaporarea. Pe de altă parte, culturile prea dense înseamnă un risc mai sporit de dezvoltare a bolilor, iar fiecare plantă are o zonă minimă necesară pentru nutriție.

Așadar, nu încercați să oferiți plantelor dvs. prea mult sau prea puțin spațiu, doar cel necesar!

7. Instalați sisteme de irigare prin picurare

În cazul în care aveți suprafețe puțin mai mari, puteți instala sisteme de irigare prin picurare automate.

Aici, apa este furnizată dintr-un rezervor, curge prin țevi speciale și este distribuită uniform în zona rădăcinilor plantelor pe toate parcelele.

Opțiunile disponibile pe piață vă permit să asigurați irigarea la costuri relativ mici.

8. Utilizați hidrogel

Acest gel special este format din granule care se umflă pentru a absorbi umezeala și apoi o eliberează treptat către rădăcinile plantelor pe tot parcursul zilei toride.

Astfel, hidrogelul oferă plantelor hidratarea optimă. Acesta absoarbe apa sau îngrășămintele, apoi le eliberează lent la rădăcinile plantelor, reducând frecvența udării și numărul de fertilizări sau tratamente.

Cercetătorii au dezvoltat și hidrogel realizat din materiale naturale și biodegradabile, care permite aplicații în agricultură, fără riscurile potențiale ale hidrogelurilor sintetice.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›