‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
joi, 28 noiembrie, 2024
2.7 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriMoldova va avea un nou Cod Naval elaborat de experți naționali și internaționali

Moldova va avea un nou Cod Naval elaborat de experți naționali și internaționali

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Republica Moldova va avea un nou Cod al Transportului Naval, care va include prevederi ale legislației Uniunii Europene, precum și ale convențiilor internaționale la care țara noastră este parte.

Documentul va fi elaborat de către un grup de experți naționali și internaționali și va prezenta perspective reale de dezvoltare a sectorului, transmite MOLDPRES

Potrivit responsabililor, în prezent, legislația națională de transport naval din Moldova este învechită, nu răspunde evoluțiilor curente din domeniul transporturilor și nu ține cont de cadrul juridic al domeniului din Uniunea Europeană.

‹ adv ›

Moldova însă este parte la cel puțin șapte convenții internaționale din domeniul maritim, care impun ajustarea cadrului de reglementare național la bunele practice internaționale pentru garantarea siguranței vieții pe mare, prevenirea poluării și condițiile de viață și de muncă la bordul navelor. 

Noul Cod Naval va fi elaborat de către un grup de experți naționali și internaționali, împreună cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și Agenția Navală a Republicii Moldova, cu suportul Programului USAID Reforme Instituționale și Structurale în Moldova.

Un nou cadru legal va veni cu viziuni și perspective de dezvoltare a sectorului naval, care dispune de potențial de a contribui la creșterea economică a țării în contextul necesităților regionale de diversificare a opțiunilor logistice de transportare a mărfurilor.

‹ adv ›

Conform datelor Biroului Național Statistic, în 2023 transportul pe căi navigabile interioare (fluvial) a marcat o creștere cu 1,5% atât la volumul de mărfuri transportate, cât și la parcursul acestora.

Republica Moldova deține două căi navigabile interne de scurgere liberă (râurile Nistru și Prut) clasificate drept căi de importanță internațională, pe anumite porțiuni, incluzând două porturi moldovenești de importanță internațională portul Giurgiulești pe fluviul Dunărea, și portul Bender pe râul Nistru.

Râurile Nistru și Prut la momentul actual sunt navigabile doar pe anumite sectoare, din cauza nămolirii lor și neefectuării lucrărilor de menținere a navigabilității garantate pentru efectuarea în siguranță a navigației.

‹ adv ›

Astfel, transportul naval este valorificat la un randament foarte redus.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›