‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
joi, 21 noiembrie, 2024
2.7 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleUrechelnița – beneficii și daune în livezi. Control

Urechelnița – beneficii și daune în livezi. Control

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Urechelnița comună (Forficula auricularia) este o insectă benefică pentru pomi, ajutând la controlul mai multor specii de dăunători, însă, pe de altă parte, poate fi și ea dăunător pentru culturile sâmburoase.

În acest articol, discutăm atât despre daunele cât și beneficiile produse de urechelnițe, cât și controlul acestora în livezile de sâmburoase, în cazul unei populații numeroase.

Urechelnița – de ce este utilă în livezi

Potrivit mai multor cercetări realizate de către Institutul de Cercetare a Agriculturii Organice (FiBL), urechelnița este utilă în controlul mai multor dăunători. Urechelnițele sunt prădători cu un spectru larg de prăzi.

‹ adv ›

Acestea se hrănesc cu numeroși dăunători în diferite stadii de dezvoltare, iar datorită meniului lor variat sunt ușor de atras. Fiind prădători de noapte, urechelnițele se ascund în timpul zilei sub pietre sau în scoarța pomilor fructiferi.

În livezile ecologice (urechelnițele se consideră utile în special în livezile de măr și păr) se creează condiții pentru specii cum ar fi urechelnița pentru a contribui la controlul unor dăunători importanți cum ar fi:

  • Păduchele cenușiu galicol al mărului (Dysaphis plantaginea) – mai multe detalii despre controlul în livezi eco pe acest link.
  • Păduchele lânos (Eriosoma lanigerum) – atacul intens și repetat al căruia poate
  • duce la moartea pomilor tineri.
  • Viermele merelor (Cydia pomonella) – urechelnițele mănâncă ouăle viermelui merelor, iar larvele sunt parazitate de viespile din familia Ichneumonidae și de Buquetia musca. Cu toate acestea, ele nu pot gestiona singure densitatea populației.
  • Viespea cu ferestrău a merelor (Hoplocampa testudinea) – urechelnițele și păianjenii sunt cei mai importanți adversari naturali ai dăunătorului. Totuși, ca și în cazul viermelui merelor, ele singure nu pot regla densitatea populației.
  • Păduchele țestos-virgulă (Lepidosaphes ulmi) – atragerea buburuzelor și a urechelnițelor ca adversari naturali importanți ai păduchelui țestos-virgulă.
  • Puricele melifer mic al părului (Cacopsylla pyricola) – pentru controlul acestui dăunător este recomandată stimularea ploșnițelor prădătoare (Anthocoris ssp.) și urechelnițelor.
  • Păduchele negru al cireșului (Myzus cerasi) – mai multe detalii despre controlul în livezile ecologice pe acest link.
  • Păduchele verde al prunului (Brachycaudus helichrysi) – dăunător ce provoacă deformări ale frunzelor și lăstarilor pomilor tineri; rareori aduc daune pomilor pe rod.
  • În general, urechelnițele, viespile din familia Ichneumonidae (parazitoide) și ploșnițele prădătoare sunt prădători importanți ai afidelor.

În livezile tinere în sistem ecologic, unde urechelnițele nu găsesc încă ascunzișuri naturale, pot fi atrase cu ajutorul ghivecelor de lut umplute cu rumeguș de lemn (din recomandările FIBL).

‹ adv ›

Pagube produse de urechelnițe în livezi de sâmburoase

Precum am menționat, urechelnițele sunt utile și ajută la controlul mai multor dăunători, însă pot produce și pagube.

Urechelnița poate roade găuri superficiale sau tuneluri în fructele sâmburoase (preferă caisele, piersicii, nectarinele și unele fructe moi) și și să provoace pagube importante la fructe (de până la 40%), potrivit specialiștilor BioFruitNet.

Mai multe specii de urechelnițe pot fi găsite în livezi. Urechelnițele sunt nocturne, așadar, observațiile efectuate ziua nu pot estima densitatea lor.

‹ adv ›

Mobilitatea urechelnițelor este foarte redusă, circa 95% din populație rămânând pe o rază de 30 m.

În cazul pagubelor argumentate economic produse de urechelnițe, în livezile ecologice, înainte de coacerea fructelor, pot fi realizate mai multe măsuri pentru reducerea pagubelor produse de acestea:

În sectorul ecologic, cea mai eficientă metodă de control este aplicarea de lipici pe trunchi pentru a preveni ca urechelnițelor să ajungă la fructe.

  • Selectați un adeziv aprobat pentru agricultura organică. Utilizați o pensulă pentru a aplica un inel de lipici cu lățimea de 5 cm în jurul trunchiului. Aplicați-l cu trei săptămâni înainte de recoltare. Repetați aplicarea dacă este necesar.
  • Lipiciul poate cauza necroza superficială a scoarței în livezile mai tinere de trei ani. Evitați utilizarea lipiciului pe pomii tineri. Alternativ, utilizați folie plastică pentru a proteja trunchiurile, dar îndepărtați-le după utilizare pentru a evita infecțiile trunchiului.
  • Evitați să lăsați tuburi sau tulpini goale în apropierea pomilor, deoarece acestea sunt adăposturi pentru urechelnițe.
  • Perturbarea solului (lucrare a solului > 5 cm) și o acoperire mai mică a solului pot împiedica prezența urechelnițelor în rândul de plante.

Bibliografie:

  1. Earwigs’ damage on stone fruits: how to control them. GRAB. BIOFRUITNET.
  2. Protecția culturilor de sămânțoase în agricultura ecologică. FIBL.
  3. Protecția culturilor sâmburoase în agricultura ecologică. FIBL.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›