În vestul Georgiei fenomenul de uscare intensivă a alunului continuă să se extindă, provocând îngrijorări serioase în rândul fermierilor și autorităților.
Potrivit Ministerului Agriculturii din Georgia, analizele de laborator au arătat că principalele cauze sunt arsura bacteriană (Xanthomonas arboricola), cancerul bacterian (Pseudomonas avellanae) și infecții suplimentare bacteriene cu Pseudomonas.

Simptome de cancer și crăpare a țesuturilor scoarței, cauzate de Xanthomonas arboricola pv. corylina, observate pe lăstarii și ramurile alunului în câmp (A, B și C), brunificarea țesuturilor subcorticale (D), ofilirea lăstarilor (E) și uscarea ramurilor (F). E și F ilustrează simptome provocate de Xac, rar întâlnite în câmp și foarte asemănătoare cu cele cauzate de Pseudomonas syringae pv. avellanae. Sursă: researchgate.net
Pentru verificarea rezultatelor și formularea unor soluții eficiente a fost necesară atragerea unui expert internațional.
Profesorul Vladimiro Garnaccia de la Universitatea din Torino urmează să efectueze în Georgia, timp de șase luni, o serie de cercetări care includ teste de laborator, validarea analizelor deja realizate și recomandări practice pentru fermieri.
Problema nu este nouă. Datele Centrului de Cercetări Agricole arată că între 2021 și 2024 au fost înregistrate multiple cazuri de uscare rapidă a alunului în regiunile Samegrelo-Zemo Svaneti, Guria și Adjara.
În septembrie 2024 a fost creat un grup de lucru special, sub conducerea lui Levan Ujmadjuridze, directorul Centrului, care a colaborat cu Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor și specialiști locali pentru evaluarea situației la fața locului.
În februarie 2025, o analiză ADN realizată de specialiștii Centrului a confirmat și prezența bacteriei Pseudomonas aeruginosa în probele de plante afectate, ceea ce a determinat extinderea cercetărilor prin metode bacteriologice clasice și teste moleculare PCR.
În paralel cu investigațiile de laborator, Centrul de Cercetări Agricole a organizat seminare de informare în localitățile Zugdidi, Tsalenjikha, Ozurgeti și Lanchkhuti, unde peste 80 de fermieri, agronomi și consultanți au fost instruiți despre măsurile de prevenție împotriva bolilor alunului.
Participanții au primit pachete de recomandări ce includ atât metode preventive, cât și opțiuni de tratament. Totodată, se desfășoară teste experimentale privind eficiența diferitelor produse, pentru a identifica cele mai potrivite soluții practice.
Ministerul Agriculturii din Georgia subliniază că, în conformitate cu recomandările Centrului de Cercetări Agricole, fermierii ar trebui să înceapă lucrările de prevenție odată cu venirea toamnei acestui an, pentru a limita răspândirea bolilor și pierderile în plantații.







Comentarii