Începând de luni, 13 octombrie 2025, fermierii pot depune dosarele pentru subvențiile post-investiție, apelul fiind deschis până la 11 decembrie 2025, anunță Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA).
În paralel, este în desfășurare și apelul pentru plățile în avans și pe etape, lansat la 1 octombrie, care rămâne valabil până la 1 decembrie 2025.
Aceste forme de sprijin vizează finanțarea proiectelor aflate în implementare și sprijinirea investițiilor agricole la nivel de fermă.
Totodată, continuă recepționarea cererilor pentru ajutorul financiar acordat fermierilor afectați de înghețurile târzii din primăvara anului 2025, precum și de furtunile care au produs pagube culturilor agricole.
Termenul-limită pentru depunerea dosarelor în acest caz este 14 octombrie 2025.
Pentru a asigura finalizarea procesării dosarelor în termen, Direcțiile Teritoriale AIPA Chișinău și Florești vor activa în regim normal în data de 14 octombrie, chiar dacă aceasta coincide cu o zi nelucrătoare în alte instituții publice.
Prin aceste măsuri, AIPA și Ministerul Agriculturii urmăresc să asigure continuitatea procesului de subvenționare și sprijinul fermierilor afectați de riscurile climatice, în vederea menținerii stabilității economice în sectorul agricol.








Cum as putea aplica la aceste proiecte?