‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
miercuri, 27 mai, 2026
28.2 C
Chișinău
RO
IT
‹ adv ›
HomepageȘtiriGuvernul a aprobat ratificarea acordurilor pentru Programul iDRIP, în valoare de 60 de milioane...

Guvernul a aprobat ratificarea acordurilor pentru Programul iDRIP, în valoare de 60 de milioane de euro

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

Guvernul a aprobat proiectele de lege pentru ratificarea Acordului de facilitate de credit și a Acordului de grant dintre Republica Moldova și Agenția Franceză de Dezvoltare, semnate la Chișinău la 14 mai 2026, pentru realizarea Proiectului „Programul de dezvoltare integrată a agriculturii și irigațiilor” (iDRIP).

Pachetul financiar include un credit de 45 de milioane de euro, acordat de Agenția Franceză de Dezvoltare, și un grant de 15 milioane de euro, oferit de Uniunea Europeană.

Prin iDRIP, Republica Moldova va investi în modernizarea infrastructurii de irigare, astfel încât mai mulți fermieri să aibă acces la apă, să reducă pierderile cauzate de secetă și să își poată planifica mai eficient producția agricolă.

‹ adv ›

Programul prevede reabilitarea a 2 sisteme centralizate de irigare, SCI „Criulenii de Sus” și SCI „Călinești”. În urma reabilitării, vor putea fi irigate peste 3 000 de hectare de terenuri agricole.

Pentru SCI „Criulenii de Sus” este planificată reabilitarea unei suprafețe de circa 1 276 de hectare. De servicii de irigare vor putea beneficia aproximativ 300 de deținători de terenuri.

Pentru SCI „Călinești” este planificată reabilitarea unei suprafețe de circa 1 794 de hectare. În urma investițiilor, circa 65 de deținători de terenuri vor avea acces la servicii de irigare.

‹ adv ›

Programul prevede și dezvoltarea irigațiilor la scară mică. În acest scop, va fi reabilitată/construită infrastructura de captare a apei pentru irigații, pentru fermierii mici și mijlocii care nu au acces la sisteme centralizate de irigare.

Proiectul este necesar în contextul în care agricultura națională este tot mai expusă secetei, iar lipsa accesului stabil la apă limitează productivitatea, calitatea producției și capacitatea fermierilor de a planifica investiții pe termen lung.

Implementarea proiectului va fi asigurată de Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, iar unele componente vor fi realizate cu implicarea Agenției pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii și a Centrului de Consiliere Agricolă și Rurală. Monitorizarea va fi realizată de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, ANIF și partenerii implicați în proiect.

‹ adv ›
Elena Balamatiuc
Elena Balamatiuc
Staff Editor
Calendar Evenimente MD • RO
Powered by Agrobiznes Trimite un eveniment
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›