Adrian Porumboiu, unul dintre cei mai importanţi latifundiari din România, s-a retras din acţionariatul Agrocomplex Bârlad, parte a grupului de firme Racova pe care îl controlează, scrie Economica.net, citând date de pe termene.ro.
Potrivit sursei citate, Agrocomplex Bârlad, care gestionează peste 11.500 de hectare de terenuri agricole, este deţinută acum de compania elveţiană Delta Commodity & Financial Services SA (DCFS) SA, dar şi de fondul SIF II Moldova, Constantin Duluţe – cel care exploatează Insula Mare a Brăilei şi avocatul Dimitriu Sorin Manuel.
Delta Commodity & Financial Services figurează şi în acţionariatul companiei Racova SA care este, la rândul său, în acţionariatul Comcereal SA Vaslui, compania prin care Porumboiu exploata în jur de 27.400 de hectare în judeţul Vaslui.
Datele din registrele din Elveţia relevă că sediul Delta Commodity & Financial Services se află pe aceeaşi adresă cu Trans-Oil International SA şi Vision Holding SA, care sunt administrate de omul de afaceri Vaja Jhashi. Totodată ultimul a fost până la mijlocul anului trecut şi manager la Delta.
„Este vorba despre o separare a business-ului. Tranzacţia a început în urmă cu un an de zile”, a declarat pentru economica.net, Adrian Porumboiu, fără a da alte amănunte.
„Eu am foarte puţin din acea firmă, de pe vremea când am lucrat ca director. Nu cunosc ce s-a întâmplat cu acţionariatul”, susţine Constantin Duluţe, proprietarul Agricost SRL, compania care exploatează cea mai mare suprafaţă arabilă din România.
Bani pentru cumpărarea grupului Racova
Amintim că la finele anului trecut, presa din România a informat că omul de afaceri român Adrian Porumboiu a vândut grupul de societăți agricole Racova, tranzacția încheiată cu gigantul Trans-Oil din Republica Moldova fiind estimată la 110 milioane de dolari.
Cel care va prelua până la finele acestui an fermele lui Adrian Porumboiu este Vaja Jhashi, proprietarul Trans-Oil, un om de afaceri cu origini georgiene, dar care ar avea cetăţenie americană, rusă şi moldovenească.
Tranzacţia a fost deja semnată, însă nu poate fi încheiată fără ajungerea la un acord cu creditorii care au bani de recuperat în baza creanţelor neplătite de firmele din grupul Racova.
“Costul proiectului este de aproximativ 164 de milioane de dolari şi are trei componente. Una dintre ele este tranzacţia cu grupul Racova, a doua înseamnă o facilitate pentru asigurarea de capital de lucru, iar o altă componentă înseamnă re-finanţarea unor împrumuturi contractate anterior pentru operaţiunile Trans-Oil din Republica Moldova. Tranzacţia cu Racova are o pondere de două treimi din întregul proiect. Proiectul va fi finanţat de către grupul Trans-Oil, IFC şi de către o bancă de investiţii care activează şi în comerţul cu cereale“, susţineau sursele citate de mirsanu.ro.
Grupul Racova, un colos agroindustrial din Vaslui
Grupul Racova operează pe o suprafaţă agricolă de 45.000 de hectare, din care 5.000 de hectare sunt în proprietatea sa, iar restul de 40.000 de hectare sunt luate în arendă. El include fabrica de ulei Ulerom Vaslui, SC R-Agro Fălciu SA, 14 situri ale SC Comcereal SA Vaslui (Banca, Băceşti, Buhăieşti, Codăeşti, Cresteşti, Drânceni, Epureni, Ivăneşti, Murgeni, Negreşti, Huşi, Puieşti, FNC Bârlad, Siloz Vaslui) şi SC Agrocomplex Bârlad SA (cu operaţiuni la Bârlad, Bujoreni, Coroieşti, Iteşti, Pochidia, Trestiana şi Tutova).
La rândul său, Trans-Oil este monopolist pe piaţa stocării cerealelor din Republica Moldova, deţinând cele mai multe elevatoare dintre Prut şi Nistru. În plus, deţine şi un treminal în portul Giurgiuleşti, poziţionat avantajos atât pentru proprietăţile mai vechi ale Trans-Oil dar şi pentru cele achiziţionate recent în România.
Via Mold-Street
Comentarii