Moldovenii în curând vor putea să procure crenvurști și salamuri care vor fi produse la o nouă fabrică de prelucrare a cărnii din Bălți, scrie bani.md.
Proiectul noii fabrici de prelucrare a cărnii va fi realizat de compania Produse de Familie (proprietar al mărcii Filletti în Moldova) și „Basarabia-Nord”, cu implicarea investițiilor italiene și cu sprijinul financiar al programelor europene de granturi. Volumul investițiilor în producție și distribuție va fi de 14 milioane de euro, perioada de implementare a proiectului 2017-2018.
Pe 10 martie curent, în Austria, a avut loc reuniunea grupului de lucru al investitorilor, în cadrul căreia a fost aprobat planul departamentelor și fluxurile tehnologice ale noii fabrici de prelucrare a cărnii. Proiectul este conceput de designerii austrieci.
Fabrica va fi construită pe teritoriul combinatului de carne „Basarabia-Nord” (Bălți). Sub construcție este alocată o suprafață de aproximativ 6 hectare, cu toată infrastructura și utilitățile inginerești necesare. Conceptul proiectului permite extinderea departamentelor de producție. Această soluție de planificare arhitecturală permite sporirea mijloacelor de producție în funcție de necesități, în schimbul construcției departamentelor mari fără încărcătură garantată cu materie primă a echipamentelor (astfel de exemple există în România). Capacitatea inițială de procesare a materiei prime va fi de aproximativ 20 tone/schimb sau 400 de tone/lună și aceasta poate fi dublată.
Noua fabrică se va numi „Filletti”
Specialitatea acesteia – producția a 150 produse diferite din carne: semifabricate și carne refrigerată; mezeluri fierte, semiafumate, fierteafumate și afumate crude; crenvurști, safalade, șuncă și delicatese în segmentul „mediu” și „premium”.
«Noua noastră fabrică de prelucrare a cărnii va fi o producție modernă, la care vor fi utilizate pe scară largă tehnologii inovatoare de economisire a energiei”, – afirmă directorul general Basarabia-Nord, Dumitru Munteanu.
Acesta susține că noua fabrica se va conforma standardelor europene, care în curând va constitui baza cadrului de reglementare pentru producția de produse de origine animală în Republica Moldova. Munteanu a spus că a implicat în proiect un investitor italian și că vrea să ocupe poziția de lider în industria de prelucrare a cărnii din Moldova.
Tranzacții din trecut
Anterior, publicația economică Mold-street.com scria că Basarabia-Nord a vândut, pe data de 6 mai anul trecut, 49,86% din acțiuni cu 8,83 milioane de lei.
Prețul de vânzare a unei acțiuni a fost de 21,5 lei, cu 1,5 lei mai mult decât valoarea nominală a acestora. În consecință pentru cele 410.710 de acțiuni, cumpărătorul a plătit 8,83 milioane de lei, arată date publicate de Comisia Națională a Pieței Financiare.
Potrivit raportului pentru anul 2015, acționarii principali ai Basarabia-Nord erau firmele moldovenești – Zernoff SRL cu 50,04% și Bio Aliance SRL cu 14,55% și Viteza Optim din România cu 20,43% din acțiuni. Respectiv ar rezulta că vânzător a fost cel mai probabil firma Zernoff.
Ultimele date de la Camera Înregistrării de Stat arată că acționar majoritar la Zernoff este firma Viteza Optim, cu o participație de 78,19%. Alte 9,81% din Zernoff îi revin lui Denis Cibizov, fondatorul Viteza Optim, unde acesta deținea 90% din acțiuni.
Ceilalți acționari ai Zernoff SRL sunt Gheorghii Cozoveachin cu o participație de 9,81%% și Victor Hlopțev cu 2,18%.
Basarabia Nord nu a mai înregistrat profit încă din 2010, când a fost pe plus cu 1,68 milioane lei. În 2011 au fost înregistrate 9,1 milioane lei pierderi, care în anii următori au crescut constant. În 2012 acestea au urcat până la 25 milioane, în 2013 – până la 36,4 milioane pentru ca în 2014 să ajungă la 55,54 milioane lei.
Potrivit unei constatări mai vechi a companiei de audit a societății, pierderile mari ale societății ar fi provocate de un credit „incomod” luat anterior de la Moldova-Agroindbank.
În ultimii ani Basarabia-Nord și-a pierdut pozițiile de lider.
Comentarii