‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
joi, 21 noiembrie, 2024
1.6 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageAnaliticaTăieri la prun: sfaturi utile și recomandări

Tăieri la prun: sfaturi utile și recomandări

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Prunul este o specie de talie mijlocie şi în funcţie de soi şi portaltoi pomii ating înălţimea de 3-4 m. Prunul fructifică pe buchete de mai, ramuri mixte şi anticipate.

De asemenea pe spini, pinteni şi smicele. În funcţie de ramurile de rod caracteristice, soiurile de prun se divizează în cele ce rodesc preponderent pe buchete de mai (Anna Spath, Stanley) şi pe ramuri mixte (Tuleu gras).

Odată cu îmbătrânirea buchetelor de mai scade productivitatea lor, iar fructele obţinute sunt mici şi de calitate inferioară. Ramurile mixte lungi se arcuiesc sub greutatea fructelor formând arcade de rod (Anna Spath).

‹ adv ›

Cea mai răspândită coroană este piramida natural ameliorată cu mare volum şi coroana semiaplatizată.

Citește și despre Tăierile la prun. Forma de coroană – piramidă mixtă.

Pomii în perioada de rodire realizează creşteri abundente, iar fructificarea sporeşte de la an la an. În perioada dată se efectuează tăierea de întreţinere a coroanei.

‹ adv ›

În cazul în care ramurile de prelungire ale şarpantelor formează muguri floriferi pe toată lungimea, ele se scurtează la 1/3- 1/2 . Dintre ramurile anticipate, de regulă florifere se reţin cele de vigoare mijlocie şi mare.

Dacă prelungirile ramurilor de schelet diferenţiază muguri de rod spre vârf ele se menţin nescurtate pentru a garnisi şi 1/3 mijlocie şi cea bazală. Scurtarea se efectuează în anul următor.

În perioada de plină rodire pomii realizează creşteri moderate, rodirea se intensifică şi pentru a menţine echilibrul fiziologic tăierea devine mai accentuată.

‹ adv ›

După 4-5 ani de fructificare, ramurile de garnisire trebuie reîntinerite prin scurtarea lor la 2-3 ramificaţie laterală, iar dacă lipsesc, la 2-3 formaţiuni de rod situate la bază sau la cep în zona mugurilor dorminzi.

Soiurile ce fructifică preponderent pe buchetele de mai scheletul degarnisit se scurtează pe lemn de 3-4 ani deasupra unei ramuri tinere, viguroase suprimându-se cele cu un potenţial productiv slab.

În perioada de mare producţie se impune anual normarea încărcăturii cu rod. În cazul pomilor cu încărcătură de muguri floriferi mică (sub 15 buc. m/l ramură) şi creşteri anuale de peste 60 cm lungime, tăierea se reduce la suprimarea ramurilor anuale viguroase cu poziţie necorespunzătoare.

Dacă încărcătura de muguri floriferi este mare, iar lungimea ramurilor anuale de prelungire este mai mică de 30 cm, se scurtează toate ramurile de semischelet şi cele mixte supraîncărcate cu muguri de rod.

Află aici despre Plantarea unei livezi de prun – sfaturi utile.

Se elimină lemnul pe care s-au obţinut 2-3 recolte, se reînnoiesc ramurile arcuite sub greutatea rodului.

C. Dadu, doctor habilitat în ştiinţe agricole, conferenţiar

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›