Noua legislație din Ungaria introduce restricții pentru fermierii locali în ceea ce privește proprietatea terenurilor agricole. Opoziția de extremă dreapta acuză guvernul de trădare și atrage atenția că noul cadrul legislativ va permite crearea de vaste holdinguri în domeniul agricol. Guvernul se așteaptă ca și UE să reacționeze, contestând noua Lege a pământului.
Ungaria a diminuat efectele interdicției privind proprietatea asupra terenurilor agricole care îi afecta pe cetățenii străini. Declarația a fost făcută de oficialii unguri la sfârșitul săptămânii trecute, înainte de termenul fixat de Uniunea Europeană pentru eliminarea barierei ridicate de această țară în fața investițiilor străine.
O nouă lege propusă în Parlament de guvernul condus de Viktor Orban limitează acum deținerea de terenuri agricole la fermierii profesioniști, care au trăit și muncit în Ungaria cel puțin trei ani. Ungaria s-a alăturat Uniunii Europene în 2004, dar i s-a permis să mențină în vigoare restricțiile în acest domeniu.
În Ungaria, orice problemă care privește suveranitatea politică devine explozivă, iar Viktor Orban a purtat timp de un an negocieri pentru modelarea unei legislații care să îi mulțumească pe oficialii de la Bruxelles, fără a-i irita pe aliații săi politici de la Budapesta.
În timpul dezbaterilor asupra legii proprietății din plenul Parlamentului s-au auzit des strigăte de genul „Trădare!” sau „Nu, nu, niciodată!”.
Politicienii de extremă dreapta și reprezentanții stângii ungare au atras atenția că legea oferă portițe pentru ca marile concernuri străine din agribusiness să intre în țară, ceea ce ar amenința mii de fermieri mici.
Reprezentanții partidului lui Orban, Fidesz, care a ajuns la putere pe baza promisiunii că va proteja pământul ungar împotriva intereselor străine, au declarat că noua lege creează o fundație mai puternică pentru agricultura din Ungaria.
„După adoptarea acestei noi legi devine evident că numai fermierii unguri pot cumpăra pământ. Fermierii nu vor deveni servitorii niciunui stăpân, nu vor fi angajații colectivelor sau subjugați de străini”, a declarat ministrul Agriculturii Sandor Fazekas, înainte de votul final al Parlamentului.
Asemenea comentarii nu îi vor mulțumi însă nici pe oficialii de la Bruxelles. Guvernul maghiar se așteaptă ca UE să conteste legalitatea noii legi a pământului. Janos Lazar, șeful de cabinet al lui Viktor Orban, a declarat că se așteaptă ca UE să își manifeste nemulțumirea că cetățenii europeni nu vor avea acces nelimitat la terenurile din Ungaria.
Sursa: recolta.eu
Comentarii