Buruienile dau mari bătăi de cap fermierilor, roboţii, însă pot soluţiona această problemă. Există mai multe metode de combatere a buruienilor, dar una dintre favoritele fermierilor este robotul EcoRobotix. Acest cultivator automatizat funcţionează datorită bateriilor solare. Compania EcoRobotix a primit o nouă finanţare de aproximativ 11 milioane dolari de la CapAgro, iar BASF, una dintre cele mai mari companii ce produce inputuri s-a arătat interesată de aceşti roboţi.
EcoRobotix e asemeni unui scaun pe rotile, doar că de deasupra au 2 panouri solare cu o lăţime de doi metri și o cameră cu GPS, care permite depistarea buruienilor în sol. Robotul se apropie de acestea şi le combate.
În partea de jos are nişte instrumente asemănătoare cu mâinile, în care sunt 2 vase. Cu aceste vase robotul acoperă buruienile şi le prelucrează cu erbicide. Aceste lucrări se realizează automat, fără operator. Compania afirmă că, o astfel de distribuire a erbicidelor asigură o economie de 20 ori mai mare decât metodele obişnuite. Robotul poate prelucra astfel până la 3 hectare pe zi. La moment, robotul poate depista rapiţa şi sfecla. Mai apoi vor fi accesibile şi alte culturi. Lansarea robotului este planificată pentru anul 2019.
Comentarii