‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
2.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriDovleacul gigant din Rusia care poate ajunge în Cartea Recordurilor

Dovleacul gigant din Rusia care poate ajunge în Cartea Recordurilor

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Un dovleac care a fost crescut de Andrei Gusev într-o suburbie a Moscovei, ar putea fi înscris în Cartea Recordurilor din Rusia. Cântărit recent, acesta avea o masă impresionantă de 520 kg, iar producătorul afirmă că, zilnic, acesta adaugă aproximativ 2 kilograme.

FOTO: dailymotion.com

Transportarea dovleacului însă va fi anevoiosă, deoarece va fi nevoie de o maşină specială pentru a-l putea ridica. Anul trecut tot cu ajutorul unei asemenea maşini a fost adus titularul recordului anterior – un dovleac de 480 de kilograme din Istra.

„Condiţiile din acest an au fost prielnice pentru creşterea şi dezvoltarea acestei culturi, deoarece pentru dovleac, la fel ca şi pentru culturile tropice, sunt necesare temperaturi de zi şi noapte înalte. Și zilele senine au influenţat pozitiv dezvoltarea”, afirmă producătorul.

Solul din Lukhovitsy se potriveşte ideal nu doar pentru creşterea castraveţilor, dar şi a dovlecilor, având o textură uşoară, bogat în humus. În plus, producătorul uda destul de des planta şi administra  îngrăşăminte cu azot. Acestea sunt principalele condiţii ce ajută la dezvoltarea mezocarpului. Andrei Gusev afirmă că, dacă verile în regiune ar fi mai lungi, dovleacul ar putea bate şi recordul mondial.

‹ adv ›

În SUA, fermierii cresc dovleci ce ating masa de până la o tonă, la noi însă acest lucru pare a fi imposibil.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›