„Grupurile de producători agricoli reprezintă o soluţie foarte bună pentru fermierii mici şi mijlocii. Pe această cale, agricultorii vor învăţa să obţină producţie omogenă şi de calitate, împreună vor reuşi să o comercializeze mai uşor şi la preţuri mai avantajoase,” afirmă Iulia Murea, producător de struguri din satul Budești.
Împreună cu alți producători de struguri, care dețin plantații în vecinătate, au decis să formeze un grup de producători.
Cu scopul de a oferi suport și asistență grupului de la Budești, dar și altor grupuri de producători din țară, Federația Națională a Agricultorilor din Moldova AGROinform a fost contractată începând cu luna iunie, curent, de către Proiectul Competitivitatea Agricolă și Dezvoltarea Întreprinderilor (ACED). Obiectivul principal al acestui proiect constă în sporirea succeselor sectorului agricol moldovenesc în producerea şi comercializarea produselor cu valoare adăugată înaltă. ACED va activa în comun cu grupurile de producători şi întreprinderile antrenate în lanţul valoric (case de ambalare, instalaţii ale lanțului frigorifer, expeditori, furnizori de materii prime, exportatori, reţele de distribuţie etc.) în scopul sporirii abilităţilor întregului lanţ valoric de a produce şi a livra produse calitative cu valoare adăugată care pot obţine un preţ profitabil de la cumpărători atât pe piaţa internă, cât şi pe cea externă.
AGROinform deține o experiență bogată atât în formarea, cât și în asistarea grupului de producători.
„În țara unde 80% din producători sunt fermieri mici și medii, dacă nu încercăm să ne cooperăm sau să ne asociem nu avem șanse să rezistăm foarte mult timp pe piață. De regulă, producătorii nu reușesc să facă față, de unii singuri, atunci când li se solicită o cantitate mai mare de producție în anumiți termeni. Iată de ce considerăm oportună crearea unui grup de producători de struguri la Budești”, spune vicedirectorul AGROinform, Iurie Hurmuzachi.
Scopul grupului de la Budești este de a comercializa în comun struguri. „Fiind poziționați pe același câmp, ne-am cooperat atunci când trebuia să îndeplinim anumite lucrări agrotehnice: stropim și cultivăm împreună. Cea mai mare problemă pentru noi este, însă, comercializarea producției. Până în prezent, ne-am cooperat prea puțin la realizarea producției. Doar atunci când am avut de încărcat un tir”, afirmă producătorul Vitalie Luchin.
Totuși, producătorii de la Budești au conștientizat faptul că doar prin asociere vor reuși să facă față concurenței.
Până în prezent au reușit să construiască o linie de curent electric până la plantațiile de viță de vie.
Specialiștii din cadrul AGROinform au informat că calificativul de grup de producători îl poate primi un grup format din minimum 5 persoane juridice care se ocupă de producere. Pentru viitor, după aprobarea legii grupurilor de producători, care așteaptă să fie votată în parlament, aceste grupuri vor avea și anumite facilități fiscale.
De menționat că grupul format poate nu doar să vândă, dar și să construiască împreună (frigidere, case de ambalare).
În cadrul asistenței, grupurile de producători vor beneficia de schimburi de experiență, suport la elaborarea business-planului, instruiri, etc.
Sursa: aced.md
Comentarii