Sectorul vinicol din Moldova va beneficia de un sistem mai eficient de trasabilitate a produselor cu IGP/DOP (Indicație Geografică Protejată și Denumire de Origine Protejată), în contextul armonizării sistemului național cu cerințele UE.
Acest lucru a fost posibil datorită misiunilor de experți care vizitează Moldova pentru a studia necesitățile din domeniu, oferind soluții și recomandări adaptate situației locale. În perioada decembrie 2018 – ianuarie 2019 Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV) cu susținerea TAIEX, instrumentul pentru asistență tehnică și schimb de informații al Comisiei Europene a organizat două evenimente la acest subiect.
În cadrul evenimentelor prezentate de Gheorghe Arpentin, directorul ONVV, au fost puse în discuție domeniile principale de interes pentru sector, cum ar fi registrul vitivinicol, declarațiile obligatorii, documentele de însoțire, registrele de evidenţă, elementele de etichetare, documentația de informare și certificare, dar și respectarea legislației Uniunii Europene.
„În Moldova aplicăm deja metode care să asigure trasabilitatea produselor vitivinicole, printre care declarațiile obligatorii, dar și un proiect extrem de important – Registrul Vitivinicol. Pentru continuarea implementării și funcționarea eficientă a sistemului, toți participanții implicați pe piața internă trebuie să fie mai bine informați și familiarizați cu noua legislație și cu schimbările din UE în sectorul vitivinicol. Experții comunitari ne ajută să dezvoltăm instrumentele noastre și să ne conformăm condițiilor sistemului mai complex al UE, piață strategică pentru Vinul Moldovei”, a spus Gheorghe Arpentin.
Prima misiune a avut drept obiectiv principal analizarea aspectelor prioritare ale prevenirii și combaterii contrafacerii produselor vitivinicole marcate cu IG și DO protejate, etapele de înregistrare și protecție a indicațiilor geografice și denumirilor de origine în Republica Moldova, dar și studierea aspectelor privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în domeniul IG și DO. Un alt scop al misiunii a fost de a analiza dificultățile și provocările cu care se confruntă instituțiile abilitate în organizarea controlului sectorului vitivinicol în baza trasabilității și marcării vinurilor.
Bartolomeo Filadelfia, inspector și oficial al Ministerul Agriculturii, Alimentației, Silviculturii și Turismului, Italia, a menționat că aplicarea IGP/DOP are o conexiune directă și contribuie la dezvoltarea comunităților rurale.
„În Moldova am constatat o necesitate primordială de a crea un sistem eficient de control și de a aplica strategii de promovare la nivel mondial, ca instrumente pentru dezvoltarea rurală prin prisma produselor cu Indicație Geografică Protejată”, a menționat Bartolomeo Filadelfia.
Evenimentul a oferit consiliere și îndrumare oficialilor din Republica Moldova, inspectorilor și producătorilor de vin cu privire la elementele necesare dezvoltării unui sistem eficient de trasabilitate în sectorul vitivinicol, în contextul armonizării cu cerințele UE, fiind prezentate provocările potențiale pentru producătorii de vin în procesul de integrare europeană.
În cadrul evenimentului Alberto Francisco Ribeiro de Almeida, șeful Departamentului Juridic, Ministerul Agriculturii, Portugalia, a spus că produsele cu Indicație Geografică Protejată sunt garanții pentru protejarea investițiilor făcute de producători, uneori chiar de mai multe generații.
Datorită colaborării fructuoase cu partea italiană, în luna mai a acestui an, 5 reprezentanți ai instituțiilor de stat vor efectua o vizită în una din regiunile vitivinicole ale Italiei, pe parcursul căreia vor fi familiarizați cu bunele practici privind atragerea turiștilor și dezvoltarea turismului vitivinicol prin prisma producerii vinurilor cu IGP și DOP.
Comentarii