‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
0.5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriCase IH a lansat o nouă generaţie de tractoare Magnum

Case IH a lansat o nouă generaţie de tractoare Magnum

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Case IH Magnum cu sistem de ghidare AFS a fost prezentat în premieră săptămâna aceasta la National Farm Show, expoziţie desfăşurată în Louisville, Statele Unite ale Americii.

La prima vedere, designul noului Magnum are câteva puncte în comun cu tractorul autonom fără cabină pe care americanii l-au prezentat cu atâta fast în urmă cu doi ani şi jumătate (care tot Magnum se numea!). Cel puţin în ceea ce priveşte partea frontală, care favorizează poziţia de conducere, oferind o vizibilitate mai bună pentru operator.

Cum era de aşteptat, interiorul cabinei a suferit unele modificări, ceea ce a dus la un plus de confort, o mai bună ergonomie şi un spaţiu mai bine organizat. Dar dincolo de aceste aspecte ce ţin mai degrabă de imagine, marele câştig îl reprezintă prezenţa sistemul telematic AFS Connect. De altfel, asocierea vizuală cu tractorul autonom nu este deloc întâmplătoare, au dat asigurări reprezentanţii Case, mai ales datorită tehnologiei cu care vine echipat noul Magnum.

‹ adv ›
FOTO: oemoffhighway.com

Sistemul telematic Case IH AFS Connect utilizează semnale de precizie care au la bază tehnologia GPS, precum şi reţele de date wireless. Rolul său este de a limita pe cât posibil timpii de întrerupere, ceea ce înseamnă maximizarea randamentelor de lucru şi optimizarea consumului de carburant, facilitând în acelaşi timp diagnosticarea la distanţă. Practic, în orice moment, datele pot fi vizualizate de la distanţă de către managerul fermei, care, la rândul său, poate partaja informaţiile cu reprezentanţii dealerului.

În altă ordine de idei, în mediul online se zvoneşte că producătorul american pregăteşte lansarea unei noi serii de tractoare, cu putere redusă, care s-ar putea numi Versum! Se crede că aceste tractoare s-ar apropia ca performanţe de unele modele din seria Luxxum, însă transmisiile ar urma să fie fără trepte de staţionare (CVX). S-ar putea să aflăm mai multe la sfârşitul săptămânii viitoare, când este programat să înceapă Salonul internaţional de agricultură de la Paris (SIMA).

Sursa: Revista-ferma.ro

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›