‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
luni, 25 noiembrie, 2024
5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageAnaliticaSolurile din Moldova degradează de la an la an, aducând prejudicii de milioane de...

Solurile din Moldova degradează de la an la an, aducând prejudicii de milioane de dolari

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Solul constituie una din cele mai importante resurse naturale, principala bogăție națională a Republicii Moldova, scrie ziarulnational.md.

Totuși, specialiștii avertizează că solurile din Moldova degradează de la an la an, iar motivele sunt diverse, cum ar fi factorii naturali, cei antropici sau social-economici.

„Calitatea învelișului de sol în Moldova pe majoritatea terenurilor agricole este nesatisfăcătoare, iar pe unele terenuri este critică. Continuă să se extindă suprafețele terenurilor afectate de eroziune și alunecări, de procesele de dehumificare, de deteriorare a structurii și de compactare, de solonizare, de salinizare și înmlăștinire. S-au intensificat secetele. Aceste procese duc lа dereglarea ciclurilor biologice a bilanțului elementelor nutritive și a humusului din sol, la deteriorarea solurilor și la scăderea fertilității lor”, avertizează Inspectoratul Ecologic de Stat (IES).

Prejudiciul anual, direct și indirect, cauzat de degradarea solurilor și secetă pe teritoriul republicii constituie 436,479 de milioane de dolari, dintre care aproape 80 de milioane de dolari înseamnă costul solurilor totalmente distruse de alunecări de teren, ravene și în procesul efectuării lucrărilor de terasament, iar celelalte peste 355 de milioane – costul recoltelor pierdute și al solului fertil spălat de pe versanți.

‹ adv ›

În prezent, suprafața totală a terenurilor erodate constituie circa 877,6 mii ha sau 35,1% din suprafața totală a terenurilor agricole din Republica Moldova. Pierderile anuale de sol ca rezultat al eroziunii constituie 26 de milioane de tone, ceea ce echivalează cu distrugerea a 2 000 de ha de cernoziom cu bonitatea de 100 puncte, iar cele mai erodate soluri sunt înregistrate în raioanele Cahul (44,4 %), Hâncești (43,7%), Ungheni (43,4 %) și Nisporeni (43,4%).

În ultimii ani, se intensifică și cazurile de nimicire a microorganismelor și microflorei din soluri prin arderea miriștii. În anul curent, miriștile au ars pe o suprafață de circa 110 ha, distrugând rămășițele de vegetație, care contribuie la creșterea fertilității și îmbunătățirea protecției solurilor. În același timp, se sădesc foarte puține fâșii forestiere de protecție sau chiar dimpotrivă – sunt distruse și cele existente.

Suprafața totală a fondului funciar al Republicii Moldova constituie 3 384,6 de mii de ha, inclusiv 2 499,6 mii de ha (73,9%) de terenuri agricole.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›