vineri, 22 noiembrie, 2024
9.4 C
Chișinău
Acasă Articole Rodica Movileanu, legumicultoare: Avem în țară tineri capabili ce ar putea să obțină rezultate frumoase, dacă ar interveni și statul

Rodica Movileanu, legumicultoare: Avem în țară tineri capabili ce ar putea să obțină rezultate frumoase, dacă ar interveni și statul

1
Rodica Movileanu, legumicultoare: Avem în țară tineri capabili ce ar putea să obțină rezultate frumoase, dacă ar interveni și statul

Rodica Movileanu este o tânără din Ialoveni care acum un an a pus bazele unei afaceri în domeniul creșterii legumelor în sere. Deși, nu are studii în domeniul agricol a reușit, prin propriile greșeli, să crească în acest an castraveți care au fost înalt apreciați de consumatori.

La numai 38 de ani, alături de familie a construit pe o suprafață de 1500 de mp2 sere. Deși planifica să comercializeze legume în luna aprilie ca să poate servi consumatorii cât mai devreme, planurile nu au corespuns cu realitatea. Cu toate acestea, ne-a spus eroina că este mulțumită de rezultatele obținute în acest an. Mai mult ca atât, primul pas a fost făcut, pe viitor îi va fi mai ușor.

„Sunt originară din Ialoveni, am 38 de ani, dar am dezvoltat afacerea în Hâncești unde am procurat terenuri. La început nu eram siguri ce afacere să inițiem ne gândeam la o livadă, viță de vie sau legume. Până la urmă, după ce m-am consultat cu cei de FARM, am hotărât că anume cultivarea legumelor ar fi cea mai potrivită afacere. Împreună cu soțul am analizat totul și am decis. În acea perioadă a fost lansat Proiectul pentru tineri și femeile fermiere, care doresc să inițieze o afacere în domeniul agricol și am depus dosarul pentru participare. Am participat la mai multe seminare de instruire și astfel am beneficiat de subvențiile oferite în avans. Totodată, în anul curent am depus dosarul și am paticipat în cadrul Programului Pare 1+1 de la ODIMM și am beneficiat de un grant pentru procurarea tehnicii agricole”, ne-a povestit Rodica.

Au investit banii proprii, pe care i-au câștigat la muncă peste hotare.

„Mai mult a lucrat soțul, eu am stat cu copii acasă. Dar am crezut întotdeauna că vom reuși. Când am început să construim serele am conectat electricitatea, am instalat sistemul de irigare. Până la urmă am investit peste 2 milioane de lei. După calculele pe care le-am realizat abia după 10 ani am putea să ne recuperăm banii, dar până atunci trebuie să muncim și să obținem rezultate frumoase”.

La moment, au 1500 mp2 de sere și intenționează să mai construiască încă circa 2000 de mp2.

„Inițial, ne-am dorit să putem avea plantele pe rod începând cu luna aprilie, dar din cauza companiei care ne construia serele am fost în întârziere. Nu am reușit să intrăm în primul ciclu, dar am reușit să acumulăm experiență. Cu atât mai mult cu cât nu avem studii în domeniul agricol. Ne-am confruntat cu mai multe probleme cum ar fi dăunătorii, bolile, o parte din plante nu au dat recoltă, oricum ca pentru începători este un rezultat bun. Primii pași au fost făcuți”.

Rodica Movileanu a comunicat că afacerea este una de familie și muncesc cot la cot toți membrii, incearcă astfel să dezvolte dragostea față de agricultură copiilor care sunt bucuroși să se implice.

„La cantitatea mică de recoltă pe care o avem nu am încheiat contracte de vânzare. În mare parte am vândut la piețele locale, piețele angro. La începutul și sfârșitul sezonului prețul era unul mai bun, dar pe parcurs a scăzut. Sinecostul castraveților este de 9,5 lei per kilogram, dar vara se vindeau cu 10 lei. Consider că era un preț mizer. Mai ales că, în acea perioadă era foarte multă producție de import din Ucraina, România cu un preț mult mai jos decât ceream noi. Toată familia este implicată în munca în sere, eu soțul și fiul mai mare care este student la Universitatea Agrară de Stat. Pentru suprafața pe care o avem la moment am reușit să realizăm toate lucrările. Totodată, cultivăm dragostea de natură, agricultură copiilor noștri”.

Fără experiență și studii în domeniu este destul de complicat să reușești și atunci ești nevoit să apelezi la ajutorul experților sau specialiștilor care pot să te ajute și să te îndrume.

„Faptul că sunt membra rețelei femeilor  din regiunea centru a FARM îmi oferă mai multe avantaje printre care accesul la informație. Nu în ultimul rând, suntem ajutați și îndrumați în activitatea pe care o desfășurăm. Ori de câte ori, avem nevoie de un sfat apelăm la specialiștii de acolo și primim cele mai potrivite recomandări. În mare parte, suntem ajutați atunci când trebuie să pregătim pachetul de documente pentru subvenționare. Participăm la seminarele și conferințele organizate unde sunt invitați experți care ne oferă recomandări importante și necesare pentru noi ca și tineri producători, cu atât mai mult că nu avem nici studii în acest domeniu. Avem mare nevoie de specialiști care să ne ajute cu recomandări și sfaturi ca să putem evita anumite probleme. Am avut suport și din partea companiei de la care am procurat semințe. Totodată, din cauza că nu cunoșteam nimic despre bolile castraveților ne-am confruntat cu tripsul care este o insectă mică pe care eu mă așteptăm să o văd pe frunze, dar ea este practic imposibil de observat. Pătarea unghiulară, a fost o altă problemă. În final am reușit totuși să creștem castraveți destul de calitativi, la un moment dat nu mai avem recoltă, dar eram solicitați”.

Întrebată de ce s-au gândit la o afacere în agricultură, tânăra ne-a spus că au analizat foarte bine domeniile și au înțeles că hrana reprezintă o nevoie permanentă pentru oameni.

„Atunci când ne gândeam ce afacere să dezvoltăm am analizat mai multe domenii inclusiv ne gândeam la o brutărie, dar argumentele au fost în favoarea cultivării legumelor. Soțul întodeauna spune că atunci când plantez ceva neapărat va răsări și aceasta m-a convins în mare parte să încercăm. Iubesc plantele, florile tot ce este legat de natură. În plus, afacerea ne aduce și un câștig cu care putem să ne întreținem familia, aici acasă”.

Tineri fiind au planuri de dezvoltare a afacerii, inclusiv poate să planteze o livadă.

„Mai avem terenuri în satul vecin și preconizăm să dezvoltăm și acolo, poate o plantație pomicolă de cireș, vișin, dar acest lucru cu siguranța se va produce mult mai târziu, pentru că din lipsa de finanțe nu ne putem permite să dezvoltăm ceva la moment. Acum ne axăm pe creșterea legumelor. Nu vom renunța la afacere, indiferent cât de complicat nu ar fi. Ne-am gândit desigur și la o fabrică de prelucrare, dar nu în timpul apropiat. Fiind încă la început avem planuri mari, dar multe depind de situația din țară”.

Tinerilor le recomanda să-și dezvolte o afacere în agricultură, să investească pentru că este încă foarte mult pământ neprelucrat.

Avem în țară tineri capabili care ar putea să muncească și să obțină rezultate frumoase. Dacă vor fi create condiții favorabile și din partea statului”.