‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
luni, 25 noiembrie, 2024
5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriCultivatorii de usturoi din România vor putea primi sprijin financiar, după ce importurile nu...

Cultivatorii de usturoi din România vor putea primi sprijin financiar, după ce importurile nu mai acoperă cererea

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Cultivatorii de usturoi din România vor putea primi în 2020 un sprijin financiar de 14.248,8 lei/hectar (maximum 3.000 euro/hectar) prin schema de ajutor de minimis privind susţinerea producţiei de usturoi, potrivit unui proiect de Hotărâre publicat pe site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din România (MADR), informează Digi24.

Resursele financiare alocate în acest sens de la bugetul de stat depăşesc 7,5 milioane de lei, respectiv 1,58 milioane de euro. Valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăşi suma de 20.000 euro, echivalent în lei, pe durata a trei exerciţii financiare, adică exerciţiul financiar în cauză şi două exerciţii financiare precedente.

Astfel, cei care vor să beneficieze de aceste ajutoare de minimis pentru cultura de usturoi trebuie să îndeplinească mai multe condiții. Iar MADR, prin direcţiile pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti, efectuează inspecţii în teren, pe parcursul perioadei de vegetaţie a culturilor de usturoi şi verifică permanent modul de respectare a prevederilor prezentei hotărâri de către beneficiarii sumelor reprezentând sprijin financiar prevăzut de schema de ajutor de minimis.

‹ adv ›

În anul de cerere 2020, valorificarea producţiei de usturoi se face în perioada 1 iulie – 20 noiembrie, iar documentele justificative care să ateste valorificarea producţiei se depun la direcţiile pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti până la data de 27 noiembrie.

Declin cu aproape 20% privind producţia de usturoi. Importurile au crescut semnificativ

În ultimii ani, România a înregistrat un declin cu aproape 20% la producţia de usturoi, de la circa 67.000 de tone în 2010, la numai 55.000 de tone în 2017, în timp ce importurile au crescut semnificativ pentru a asigura consumul intern.

Suprafaţa cultivată cu usturoi în anul 2017 a fost de 9.974 hectare, de pe care s-a obţinut o producţie de 55.673 tone. Comparativ cu anul 2010, în anul 2017 producţia de usturoi a scăzut cu 11.500 tone, arătau anul trecut datele statistice ale MADR prezentate în momentul lansării acestui program de sprijin.

‹ adv ›

Judeţele cu cele mai mari suprafeţe cultivate cu usturoi sunt: Botoşani, Dolj, Iaşi, Mehedinţi, Suceava, Teleorman şi Timiş. În urma analizei datelor comunicate de direcţiile pentru agricultură judeţene a rezultat o suprafaţă medie a exploataţiei de 0,22 ha. Circa 62% din totalul exploataţiilor cultivate cu usturoi au dimensiuni cuprinse între 0,004 ha şi 1 ha. În anul 2017, România a importat 6.095,26 tone usturoi. Având în vedere consumul de usturoi de 43.603 tone/an se constată un deficit de usturoi de 14.435 tone.

Principalele ţări din UE de unde România aduce usturoi sunt: Olanda, Republica Cehă, Spania, Ungaria, Germania, Grecia, Franţa, Polonia, Bulgaria, iar din ţările terţe: Turcia, China, Egipt şi Moldova. Ponderea importurilor din ţări terţe este de 3% din totalul schimburilor comerciale pentru anul 2017.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›